You are here:

Cristiano Ronaldo ar putea fi inculpat într-un caz mai vechi de viol. Cine este femeia care îl acuză

Cristiano Ronaldo ar putea fi inculpat într-un caz mai vechi de viol. Cine este femeia care îl acuză
Comentarii

Cristiano Ronaldo (38 de ani), jucător legitimat la Al Nassr, ar putea fi inculpat într-un caz mai vechi de viol.

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo ar putea fi inculpat într-un caz de viol care datează din anul 2009, când o femeie l-a acuzat că a violat-o într-o cameră de hotel din Las Vegas, a dezvăluit miercuri canalul TV Sky Sport.

Femeia care îl acuză pe Cristiano Ronaldo este fostul fotomodel american Kathryn Mayorga. Ea a fost audiată miercuri, în cadrul unui recurs prin care contestă respingerea desfăşurării unui proces civil, în luna iunie a anului 2022.

Avocaţii doamnei Mayorga vor fi audiaţi de o instanţă de apel, ei încercând să obţină despăgubiri mai mari de la jucătorul care evoluează acum pentru Al-Nassr.

Avocaţii au solicitat Curţii de Apel a Statelor Unite să anuleze respingerea cazului şi să redeschidă procesul civil care a fost intentat pentru prima oară în Nevada, în anul 2018.

Cristiano Ronaldo, care a susţinut întotdeauna nevinovăţia în acest caz, ar fi plătit, în anul 2010, peste 300.000 de euro pentru ca reclamanta să îşi retragă plângerea.

Afla mai multe despre: cristiano ronaldoal nassrcaz cristiano ronaldo 

viewscnt
Articole similare