Cristian Neagu a anunţat că se va retrage de la echipa naţională.
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă luni, la Skopje, de campioana olimpică Franţa, scor 35-21 (17-11), în al doilea meci din grupa C a Campionatului European. Următorul meci va fi miercuri, cu Macedonia de Nord, pentru calificarea de pe locul 3 în grupele principale, pentru care au obţinut deja ”biletele” Franţa şi Olanda.
Cristina Neagu a fost dezamăgită, iar într-un interviu pentru site-ul oficial al competiţiei a anunţat că se va retrage de la naţională după JO de la Paris, dacă tricolorele vor reuşi să se califice la acel turneu.
”A fost un parcurs pe cinste, dar simt că îmi voi încheia cariera internaţională după Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Sper ca naţionala României să se califice acolo. Ştim că va fi dificil, dar am demonstrat şi în trecut că putem”, a declarat Neagu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
România, învinsă la scor de campioana olimpică Franţa la Campionatul European! ”Tricolorele” au pierdut la 14 puncte
Principalele marcatoare pentru România au fost Neagu 5 goluri, Grozav 5, Lixăndroiu 4, iar de la Franţa s-au remarcat Nze Minko 6 şi Foppa 5 reuşite, după o partidă în care tricolorele au rezistat în primele 25 minute în faţa campioanei olimpice en-titre, iar, după primele minute din repriza secundă, antrenorul Florentin Pera a decis să nu le mai trimită în teren pe Cristina Neagu şi Crina Pintea, având în vedere diferenţa de scor.
În cealaltă partidă de luni, din grupa C, Olanda - Macedonia de Nord, scor 30-15, iar în grupa D, Germania - Muntenegru 25-29.
În primul meci din grupa C, tricolorele au pierdut la limită cu Olanda, scor 28-29, şi au 0 puncte. Franţa şi Olanda, neînvinse după două etape, cu 4 puncte, obţin calificarea în grupele principale, unde au ajuns de duminică şi Norvegia (grupa A), respectiv Suedia (B). Din grupa D s-a calificat după două etape Muntenegru (4 puncte).
Miercuri vor avea loc ultimele dispute din grupa C, între România - Macedonia de Nord (ora 19.00) şi Franţa - Olanda (21.30).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Primele trei clasate în fiecare grupă vor avansa în grupele principale, în care se va juca între 10-16 noiembrie. De acolo, doar primele două clasate obţin calificarea în semifinale, programate în 18 noiembrie. Finalele pentru medalii vor avea loc în 20 noiembrie.
Campioana europeană din 2022 se va califica automat la Jocurile Olimpice din 2024, precum şi la Campionatul Mondial din 2023, la Mondiale urmând să se califice şi medaliatele europene cu argint şi bronz. CM de anul viitor va avea loc între 30 noiembrie - 17 decembrie, în Danemarca, Norvegia şi Suedia.
Naţionala României va participa pentru a 14-a oară la turneul final al CE, iar ediţia din 2022 are loc între 4 şi 20 noiembrie, la Ljubljana, Celje, Skopje şi Podgorica.
Căpitanul tricolorelor, Cristina Neagu, a început competiţia europeană din postura de golgeter absolut, cu 264 de goluri de-a lungul ediţiilor la care a participat. După partida cu Franţa, Neagu a ajuns la 272 goluri.
Înaintea plecării spre Macedonia de Nord, căpitanul naţionalei spunea că este ”probabil” ultimul Campionat European din carieră, al optulea, după ce debutul său a avut loc în 2008, la ediţia din aceeaşi ţară.
La ediţia CE din 2020, România s-a clasat pe locul 12. Cel mai bun rezultat a fost obţinut la ediţia din 2010 - medalia de bronz.
Titlul european este deţinut de Norvegia, care l-a cucerit pentru a opta oară la ediţia din 2020.
Afla mai multe despre: handbal-românia-cristina neagu