Fundaşul stânga francez Theo Hernandez este pe cale să plece de la AC Milan, la care a ajuns în 2019 şi cu care este sub contract până în 2026. El nu mai este dorit nici de fani, nici de conducere, iar de serviciile sale s-ar interesa Manchester City.
Potrivit TuttoMercato, Manchester City pregăteşte o ofertă de 35 de milioane de euro pentru achiziţionarea internaţionalului francez (27 de ani, 36 de selecţii) şi ar putea deschide negocieri cu clubul milanez, care va trebui să-l vândă în vară pe fotbalistul francez pentru a nu-l pierde gratis la finalul sezonului următor.
Prins într-o afacere extrasportivă în decembrie, fundaşul stânga francez nu ar mai fi pe plac la Milano, mai ales că unii suporteri îi reproşează eliminarea din Liga Campionilor după ce a primit cartonaşul roşu în manşa secundă a play-off-ului cu Feyenoord.
Hernandez a primit primul avertisment în finalul primei reprize, pentru că l-a împins fără motiv pe Anis Hadj-Moussa de la Feyenoord.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
El a fost apoi eliminat în minutul 51, după ce a primit un al doilea cartonaş galben, de data aceasta pentru simularea unui fault în suprafaţa de pedeapsă a clubului din Rotterdam.
După meci, fostul jucător al Milanului, Zvonimir Boban, devenit între timp consultant, a calificat comportamentul lui Hernandez din timpul partidei drept „iresponsabil” şi „copilăresc”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: city