You are here:

CS Dinamo sare în apărarea CSA Steaua! "Ştiu cum se lucrează acolo şi se face o treabă foarte bună. Modelul european poate fi implementat la un club departamental"

CS Dinamo sare în apărarea CSA Steaua! "Ştiu cum se lucrează acolo şi se face o treabă foarte bună. Modelul european poate fi implementat la un club departamental"

Steaua

Comentarii

Preşedintele de la CS Dinamo Bucureşti, Ionuţ Popa, a comentat situaţia iscată de proiectul prin care s-ar permite modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului. Conducătorul din "Ştefan cel Mare" susţine că adoptarea noului format al legii ar avantaja cluburile sportive.

Reacţie dinspre CS Dinamo, despre modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului

FRF a transmis că Steaua poate promova în Liga 1 dacă modificările la Legea Sportului vor intra în vigoare înainte de finalul lunii iunie. Vasile Dîncu - fost ministru al Apărării - şi alţi doi parlamentari au trimis spre dezbatere de urgenţă, în Camera Deputaţilor, două modificări la Legea Sportului. Dacă schimbările vor fi votate şi adoptate, atunci "militarii" vor mai depinde doar de meritul sportiv. 

Însă, modificările vor conta şi în celelalte discipline ale celor mai mari cluburi sportive departamentale: CS Dinamo, CSA Steaua şi CS Rapid. 

Ionuţ Popa, preşedintele CS Dinamo, care are echipa de fotbal înscrisă în Liga 3, susţine că "modelul european", pentru a face performanţă în sport, poate fi aplicat şi la cluburile ministerelor. 

După ce a explicat de ce susţine modificarea legii sportului, Ionuţ Popa a comentat şi situaţia de la CSA Steaua. 

"Normal că opinia publică spune, când nu avem spitale, nu avem locuri de muncă suficiente şi bine plătite şi să spui că investeşti în fotbal să spunem 20 de milioane de euro în Liga 1, din banii statului.... 

Da, e normal ca oamenii să-şi pună un semn de întrebare şi să ceară bani privaţi, dar cred că cel mai uşor model european poate fi implementat la unul dintre cluburile departamentale (n.r. - CS Dinamo Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti, CS Rapid Bucureşti), pentru că eu ştiu cum se lucrează la toate cele trei cluburi, în momentul de faţă. 

Pot spune că se face o treabă foarte, foarte bună, la nivel european, la nivelul academiilor, la nivelul staff-ului administrativ. Se lucrează, toate trei cluburile ne inspirăm, facem vizite de lucru", a declarat Ionuţ Popa pentru Orangesport.ro. 

Prima reacţie! Vasile Dîncu explică de ce a semnat proiectul care să-i permită Stelei Bucureşti să promoveze. "Toată lumea să susţină legea. Nu putem bloca asta"

Afla mai multe despre: cs dinamocsa steauacsa steaua promovare superligalegea sportului 

viewscnt
Articole similare