Vicecampioana României la polo CSM Digi Oradea a învins vineri, pe teren propriu, formaţia sârbă Steaua Roşie Belgrad, cu scorul de 6-3, în primul meci din grupa H, contând pentru turul doi al Ligii Campionilor.
În grupa H au fost repartizate de către LEN formaţiile CSM Digi Oradea, care este şi gazdă, NC Vouliagmeni (Grecia), Steaua Roşie Belgrad (Serbia) şi Sintez Kazan (Rusia).
Vineri, în primul meci al turneului, NC Vouliagmeni – Sintez Kazan, scor 7-10, şi CSM Digi Oradea – Steaua Roşie Belgrad, scor 6-3 (2-1, 2-1, 1-0, 1-1).
Pentru CSM Oradea au marcat Vancsik 3 goluri, Szabo 2, Costa 1.
Programul meciurilor în continuare este următorul: sâmbătă - Sintez Kazan - Steaua Roşie Belgrad, CSM Digi Oradea – Vouliagmeni; duminică - Steaua Roşie Belgrad - Vouliagmeni şi CSM Digi Oradea - Sintez Kazan.
Primele două clasate se vor califica în turul III al Ligii Campionilor, cu meciuri programate între 14-18 octombrie.
La rândul său, campioana en-titre a României la polo, Steaua Bucureşti, a fost acceptată direct în grupele Ligii Campionilor, primind un wild-card din partea forului european de profil (LEN).
Faza grupelor se va derula între 25 octombrie-9 mai, pentru ca Turneul Final 8 să aibă loc la Genova, între 7-9 iunie 2018.
În sezonul trecut, Steaua Bucureşti nu a trecut de turul II preliminar al Ligii Campionilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: csm oradea, csm digi oradea, steaua roşie belgrad, liga campionilor,