You are here:

Cu ce rămânem după Europeanul din Franţa? ”Meciul cu Norvegia poate fi predat ca lecţie de handbal!"

Cu ce rămânem după Europeanul din Franţa? ”Meciul cu Norvegia poate fi predat ca lecţie de handbal!"

Handbal

Comentarii

Narcisa Lecuşanu, fosta jucătoare a naţionalei de handbal, iar în prezent oficial al IHF, a declarat că echipa României, ”cu bune şi cu rele”, s-a prezentat foarte frumos la Campionatul European din Franţa şi că trebuie văzută şi partea pozitivă la finalul competiţiei

”S-a văzut lipsa Cristinei Neagu din jocul fetelor. Au avut şi azi, cu Olanda, multe momente extraordinare, dar minutele moarte au fost cam lungi faţă de presiunea medaliei pusă în joc. Cu bune şi cu rele, România s-a prezentat foarte frumos, cu regretul că nu a fost şi medalia de bronz. Cred că echipa noastră a fost surpriza cea mai frumoasă a Europenelor. Cel puţin meciul cu Norvegia poate rămâne în istorie şi poate fi predat ca lecţie de handbal. Trebuie să vedem şi partea pozitivă la final, avem calificare directă la Mondiale, nu mai trecem prin play-off, pregătirea va fi cu totul alta. E nevoie de un pic de răbdare, timp, construcţie, dar să nu uităm şi că suntem locul 4 în Europa”, a declarat Narcisa Lecuşanu, pentru News.ro.

Tricolorele au încheiat pe locul 4, iar la capitolul reuşite personale, Crina Pintea a fost inclusă în All Star Team, fiind desemnată cel mai bun pivot al Campionatului European.

 

 

Afla mai multe despre: romaniahandbaleuropeanfranta 

viewscnt
Articole similare