You are here:

Cu ce soluţii vine FRF pentru reducerea numărului cluburilor cu probleme financiare

Cu ce soluţii vine FRF pentru reducerea numărului cluburilor cu probleme financiare

Superliga

Comentarii

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că federaţia îşi doreşte să contribuie în viitor la sustenabilitatea cluburilor, astfel încât să se reducă numărul grupărilor cu probleme financiare. El a vorbit şi despre direcţiile de acţiune în această privinţă.

“Aceste situaţii nu o să le putem elimina. Acelaşi lucru îl avem în orice sector de activitate, insolvenţă, faliment... Insolvenţa e un instrument, dar nu avem pârghii de a interveni. Ce ne dorim e să contribuim în viitor la sustenabilitatea cluburilor, astfel încât să reducem cât mai mult posibil numărul acestor cluburi. De eliminat nu o să putem să ne asumăm acest obiectiv.

Cum dorim să o facem? Sunt mai multe direcţii de acţiune, vor fi aprobate chiar în vara acestui an. Am discutat şi cu reprezentanţii LPF, şi cu cluburile. Una dintre direcţii înseamnă un control mai strict în ceea ce priveşte raportarea financiară a cluburilor, dar o direcţie va fi şi introducerea unei limite pentru bugetul de salarii. O să vă prezentăm toate aceste date probabil în două luni”, a spus Burleanu.

Preşedintele FRF a vorbit şi despre implementarea sistemului VAR, el precizând că nu există întârzieri: “Primul meci va fi Supercupa României. Nu avem nicio zi de întârziere în momentul de faţă”.

Burleanu a explicat şi condiţiile pentru folosirea de către CFR Cluj a unui jucător venit din Ucraina sau din Rusia: “Cei de la CFR Cluj pot folosi orice jucător care vine din Ucraina sau Rusia, legitimat până la un termen limită stabilit la nivel de FIFA şi aprobat la nivel de UEFA, dar în limita lotului de jucători”.

Afla mai multe despre: frfgaz metanacademica clinceni 

viewscnt
Articole similare