You are here:

Cu cine din interiorul FCSB discută Gigi Becali în timpul meciurilor: "Vorbesc cu el de 10 ori. Schimbări, primul 11, tot!" | EXCLUSIV

Cu cine din interiorul FCSB discută Gigi Becali în timpul meciurilor: "Vorbesc cu el de 10 ori. Schimbări, primul 11, tot!" | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

În direct la Orange Sport, Mihai Stoica a dezvăluit că discută cu Gigi Becali, patronul FCSB, în timpul meciurilor şi de 10 ori. Preşedintele Consiliului de Administraţie a spus că se discută orice detaliu important viaţa echipă, în încercarea obţinerii unui rezultat cât mai bun.

În timpul meciurilor FCSB, Mihai Stoica este omul de legătură al lui Gigi Becali, atunci când omul de afaceri vrea să transmită ceva către stafful "roş-albaştrilor", o schimbare sau un alt aspect, toate acestea fiind discutate înainte de a fi luată o decizie finală.

Mihai Stoica dă cărţile pe faţă: "Vorbesc cu Gigi la telefon de 10 ori în timpul meciului!"

Mihai Stoica a spus că vorbeşte cu Gigi Becali chiar şi de 10 ori în timpul meciurilor şi consideră că este normal acest lucru, având în vedere că latifundiarul din Pipera nu mai merge la stadion la partidele de pe teren propriu deja de multă vreme. Asta în condiţiile s-a scris că stafful FCSB a reuşit să-l întoarcă din drum pe Becali la meciul cu Sepsi, când patronul a dorit să-l vadă la lucru pe Nana Antwi.

"Noi avem discuţii... Eu vorbesc de 10 ori la telefon, în timpul meciului, cu Gigi, care stă acasă şi se uită la meci. Nu cred că există un patron care să nu fie la meci şi să nu fie interesat de ce se întâmplă. Vorbim prea mult de chestiile astea. Noi discutăm absolut orice se face la echipă, schimbări, primul 11. Se discută toate, non-stop!", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Schimbarea la care MM Stoica a intervenit şi l-a intors din drum pe Gigi Becali: "O dau pe asta că mi-a ieşit şi m-a felicitat"

La începutul lunii februarie, la Orange Sport, Mihai Stoica a dezvăluit ce schimbare a reuşit să-i "răstoarne" lui Gigi Becali, după care s-a ales cu felicitări, dar şi una la care l-a convins pe Becali, dar s-a "fript" cu jucătorul pentru care a garantat.

”La meciul cu Craiova, de anul trecut, nu mai putea Coman, şi a zis el să intre Rădăslăvescu, am zis ok, dar dacă ar intra Pantea şi trece Sorescu în partea stângă, Radaslăvescu n-a jucat acolo. E 1-0... încă avem probleme. A zis bine mă, bravo, a intrat Pantea. O dau şi eu pe asta că a ieşit bine (n.r. râde).

Dar am şi când Creţu a luat galben şi am zis eu îţi garantez eu că nu ia al doilea galben. Nu a luat al doilea galben, a luat direct roşu! N-am mai avut aer, a fost puţin cam greu atunci. (n.r. râde) Nu pot să îţi arăt mesajele pe care le-am avut cu Creţu, <<Creţu, ai ceva cu mine?>>” (n.r. râde)”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: mihai stoicagigi becalitelefonfcsbschimbarisuperliga 

viewscnt
Articole similare