România va evolua, miercuri, de la ora 19.00, împotriva Germaniei, în ultimul meci din Grupa A a turneului final al Campionatului European under 21.
România are şanse mari de calificare din grupa preliminară dacă nu pierde contra Germaniei, în ultimul meci. Partida care se va disputa miercuri, de la ora 19.00 aduce în faţa naţionalei lui Adrian Mutu, o echipă puternică, de posesie, bine organizată, excelentă din punct de vedere fizic şi extrem de reactivă.
”Pentru mine, Germania este o pretendentă la titlu, dar în acest moment avem încredere mare în noi înşine şi mâine vom lupta pentru fiecare centimetru de teren şi vom încerca să câştigăm” a explicat Adrian Mutu, selecţionerul României.
Lotul Germaniei, mai puţine staruri ca la precedentele turnee finale
Germania U21 nu are o generaţie impresionantă, aşa cum eram obişnuiţi în ultimii ani. Chiar şi-aşa, naţionala pregătită de Stefan Kuntz rămâne o forţă la nivel U21.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă tânărul Moukoko (16 ani), noua senzaţie a Borussiei Dortmund, nu a apucat încă să debuteze, există o explicaţie pentru asta. Kuntz se bazează pe alţi patru atacanţi, toţi marcatori până acum la nivel U21. Lukas Nmecha (rezervă la Europeanul din 2019) este principala gură de foc din ofensivă. Atacantul lui Anderlecht aparţine de Manchester City, dar este dorit de Bayern Munchen. Are 10 goluri în 16 selecţii la prima reprezentativă.
Berisha a marcat şi el pentru naţionala U21, iar Jonathan Burkhart şi Florian Kruger sunt celelalte variante ofensive. Jucători mai experimentaţi şi care se cunosc deja foarte bine.
Căpitanul Germaniei este Arne Maier, fotbalist de 22 de ani care joacă în Bundesliga la Hertha Berlin. Salih Ozcan de la FC Koln este un alt jucător important al germanilor, în timp ce Ridle Baku şi Niklas Dorsch şi-au arătat clasa la acest turneu final.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Stefan Kuntz, selecţionerul naţionalei U21
Stefan Kuntz are şanse să devină selecţionerul echiopei mari, potrivit presei din Germania. Acesta a preluat acum patru ani şi jumătate frâiele reprezentativei de tineret şi este un colaborator al lui Low, detaliu care poate asigura continuitate la nivel de filosofie. Kuntz (58 de ani) este un fost jucător la Bochum, Kaiserslautern, Beşiktaş, Arminia Bielefeld, sau Furpach, iar ca antrenor a început în 2000 la Borussia Neunkirchen. A urmat o experienţă la Karslruher şi alte două la Waldhof Mannheim şi LR Aahlen. Între 2008 şi 2016 el a renunţat la antrenorat şi a ocupat funcţia de preşedinte al clubului FC Kaiserslautern. A dus Germania U21 spre finala turneului final din 2017, transformând-o în campioană europeană. În 2019, Kuntz a calificat naţionala de tineret în finala Europeanului din Italia şi San Marino, dar Germania a pierdut finala contra Spaniei.
Ce fotbalişti au lăsat germanii acasă
Pe lista fotbaliştilor care au evoluat recent la reprezentativa U21, care puteau fi chemaţi la lot, dar care au fost lăsaţi acasă din diverse motive, figurează:
- Tim Handwerker (22 de ani) de la FC Nurnberg
- Felix Passlack (22 de ani) de la Borussia Dortmund
- Luca Kilian (21 de ani) de la Mainz
- Florian Wirtz (17 ani) de la Leverkusen (a fost convocat la naţionala mare)
- Robin Hack (22 de ani) de la FC Nurnberg
- Ragnar Ache (22 de ani) de la Eintracht Frankfurt
- Manuel Wintzheimer (22 de ani) de al Hamburg
România va evolua, miercuri, de la ora 19.00, împotriva Germaniei, în ultimul meci din Grupa A a turneului final al Campionatului European under 21.
Afla mai multe despre: adrian mutu, românia u21, germania u21