You are here:

Cu Radu, Manea, Ivan, Nedelcu şi Cicâldău la Jocurile Olimpice! După UEFA, FIFA vine şi ea în sprijinul FRF şi confirmă jucătorii eligibili la Tokyo

Cu Radu, Manea, Ivan, Nedelcu şi Cicâldău la Jocurile Olimpice! După UEFA, FIFA vine şi ea în sprijinul FRF şi confirmă jucătorii eligibili la Tokyo
Comentarii

După ce Federaţia Română de Fotbal s-a adresat FIFA pentru confirmarea jucătorilor eligibili la Jocurile Olimpice Tokyo, forul de la Zurich a anunţat vineri seară că, deşi competiţia se va desfăşura în 2021, pot fi prezenţi jucătorii care au obţinut calificarea, informează frf.ro.

Pe 27 martie, FRF s-a adresat FIFA cu privire la situaţia jucătorilor cu drept de joc la Jocurile Olimpice ediţia Tokyo, solicitând confirmarea dreptului de participare pentru fotbaliştii născuţi în anul 1997, chiar dacă aceştia nu se vor mai încadra la anul în categoria U23, ca efect al amânării competiţiei.

FIFA a confirmat propunerea FRF printr-un comunicat emis în urma şedinţei grupului de lucru dedicat impactului pandemiei COVID-19: “Am decis să păstrăm criteriile de eligibilitate originale, mai exact vor avea drept de joc fotbaliştii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997 plus trei jucători fără limită de vârstă”.

Vineri, Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunţase că susţine demersul FRF la FIFA.

Afla mai multe despre: romaniaechipa nationalamutufrfjocurile olimpice 

viewscnt
Articole similare