Exotica voleibalistă se descurcă de minune nu doar la fileu, ci şi pe ringul de dans. Înainte de turneul fina-four, vedeta de la Alba Blaj a efectuat un antrenament inedit şi a dansat pe ritmuri latino.
Principala "gură de foc" a formaţiei noastre, Ana a impresionat lumea voleiului mondial în acest sezon cu trasoarele ei. A fost numărul 1 în statistici în grupele Ligii Campionilor. "Cred că totul vine din puterea mea interioară, nu este doar forţă fizică", explică Ana Cleger secretul loviturilor ei de "ciocan".
Venită în România din Turcia, cubaneza Ana Cleger spune că s-a adaptat foarte bine la Blaj, cel mai mic oraş (20.000 locuitori) care a dat vreodată o echipă în semifinalele Ligii Campionilor. "Este o experienţă diferită. Oamenii sunt foarte buni şi m-au primit cu multă căldură în Transilvania", spune internaţionala cubaneză despre viaţa în "Mica Romă".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sâmbătă seara (19.00), Alba Blaj joacă în semifinalele Ligii Campionilor cu Galatasaray Istanbul. VakifBank Istanbul (campioana en-titre) şi Imoco Conegliano (Italia) deschis însă balul de la ora 16.00.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ana cleger, volei, alba blaj, final four