You are here:

Cum a reacţionat Ana Bogdan după ce a pierdut finala de la Varşovia: ”Sper să continui în acest mod şi să obţin rezultate şi mai mari!”

Cum a reacţionat Ana Bogdan după ce a pierdut finala de la Varşovia: ”Sper să continui în acest mod şi să obţin rezultate şi mai mari!”

Tenis

Comentarii

Jucătoarea română Ana Bogdan a fost învinsă, duminică, în finala turneului de categorie WTA 250 de la Varşovia, de către sportiva franceză Caroline Garcia.

Ana Bogdan (nr 108 WTA) a pierdut finala în două seturi, 4-6, 1-6,. Garcia a început foarte bine, a condus cu 3-0, dar Bogdan a revenit pentru 3-2, însă numărul 45 mondial a închis setul la 6-4. Al doilea set nu a avut istoric, Garcia impunându-se cu 6-1.

Românca s-a aflat pentru prima dată în postura de finalistă la un turneu WTA, iar la finalul partidei a avut puterea să zâmbească. 

”Sper să continui în acest mod şi să obţin rezultate şi mai mari!”

”Aş vrea să o felicit pe Caro, ai fost minunată întreaga săptămână. Aţi făcut o treabă formidabilă. Îţi urez tot binele din lume pe viitor. Mulţumesc echipei mele şi tuturor celor care m-aţi urmărit de acasă.

Spectatorilor vreau să le spun că m-au făcut fericită în această săptămână şi sper să continui în acest mod şi să obţin rezultate şi mai mari. De asta jucăm tenis, abia aştept să vă revăd anul viitor”, a spus Ana Bogdan, la finalul. 

Ana Bogdan, urmărită din lojă de partenerul său, Simone Tempestini, campionul en titre al României la raliuri, s-a ales cu un cec de 19.750 de dolari şi 180 de puncte WTA.
 
Garcia şi-a trecut în palmares al optulea său titlu WTA, după cele de la Bogota (2014), Mallorca, Strasbourg (ambele în 2016), Wuhan şi Beijing (ambele în 2017), Tianjin (2018) şi Nottingham (2019). Ea mai are trei finale pierdute, la Acapulco, Monterrey (ambele în 2015) şi la Strasbourg (2019). Caroline a fost recompensată cu 33.200 de dolari şi 280 de puncte WTA.
 

Afla mai multe despre: tenis-ana bogdan-varşovia 

viewscnt
Articole similare