Dinamo a a jucat în deplasare, contra lui FC Argeş, într-un meci al etapei cu numărul 8, din play-out-ul Ligii 1.
Formaţia Dinamo a obţinut, duminică, a cincea victorie consecutivă în Liga I, impunându-se cu scorul de 2-1. Pentru Dinamo au marcat Mihaiu în minutul 12 şi Sorescu în minutul 82. Singurul gol al argeşenilor a fost înscris de Ndiaye în minutul 59.
La sfârşitul meciului, Steliano Filip a declarat că nu se gândeşte ca echipa lui să prindă un loc de cupă europeană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ne bucurăm că ne-am trezit la timp. Eu am mai spus-o, ştiam ce lot avem, ce caractere avem şi nimic nu e întâmplător. Ne bucurăm că suntem pe un drum bun, mai avem o finală şi sper eu să încheiem cu o victorie.
Nu mă gândesc în momentul de faţă la asta, mă gândesc doar să câştigăm şi vedem. Mai sunt şi alte echipe care au şanse înaintea noastră la locul de cupă europeană. Vreau să câştigăm cele trei puncte. Pentru noi prioritar este să câştigăm, să ne salvăm direct.
Ar fi, din punctul meu de vedere, ceva normal. Dinamo, cu lotul acesta, cred că este de cupele europene, chiar dacă acum câteva etape ne gândeam la retrogradare. Sincer, cred că suntem un lot care merităm mult mai mult”, a spus Filip la sfârşitul partidei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: steliano filip