Răzvan Marin (28 de ani) a dezvăluit cum au primit jucătorii naţionalei României antrenamentele selecţionerului Mircea Lucescu (79 de ani).
Reacţia jucătorilor naţionalei României, după ce Mircea Lucescu a dezvăluit că s-au plâns de antrenamentele sale
Naţionala României a debutat cu dreptul în Liga Naţiunilor. La revenirea lui Mircea Lucescu la conducerea băncii tehnice, tricolorii s-au impus în Kosovo cu 3-0.
După meci, ”Il Luce” a ţinuit să-i felicite pe jucători, dar a şi dezvăluit că aceştia s-au plâns, mai mult sau mai puţin, de antrenamentele sale.
”Singurul lucru e să controlăm jocul. Le-a fost foarte greu şi la antrenamente cu ce am făcut, se plângeau că nu au fost obişnuiţi să joace pe spaţii mici dintr-o singură atingere sau două şi le va mai fi greu, dar va fi bine. Important e că avem jucători de calitate, iar viteza celor trei jucători din atac e senzaţională", a mărturisit, atunci, Lucescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Înaintea meciului din Ghencea cu Lituania, Răzvan Marin a vorbit despre acest aspect, modul în care au recepţionat ei la antrenamentele ce poartă semnătura Mircea Lucescu.
”Nu neapărat că ne-am plâns, dar a fost un pic diferit, în anumite situaţii. Noi, de obicei, la 48 de ore după meci, era mai mult o refacere. Domnul Lucescu vrea să ne antrenăm normal.
Probabil lucrurile astea mici, detaliile, care s-au schimbat. Noi, jucătorii, trebuie să ne adaptăm şi cred că am făcut asta destul de bine”, a declarat Răzvan Marin.
De asemenea, mijlocaşul de 28 de ani, unul dintre căpitanii naţionalei României, a dezvăluit şi cât timp au sărbătorit victoria cu Kosovo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Nu foarte mult. După meci, am mers imediat la hotel, am avut cina, am stat, ne-am simţit bine, iar după eram cu toţii la odihnă”, a încheiat Răzvan Marin.
Meciul dintre România şi Lituania este luni, de la ora 21:45, pe Stadionul Steaua-Ghencea, în etapa a doua din Liga Naţiunilor.
- Citește și
- Mircea Lucescu, sfătuit să continue treaba bună pe care a început-o. Altfel, ”vor apărea rapid critici”
- Dennis Man este monitorizat de un club uriaş din Europa. Ce echipă a pus ochii pe jucătorul momentului din România
- ”A fost javră!” Sorin Cârţu a explicat de ce a spart banca de rezerve de la Basel! Ce l-a nemulţumit pe fostul atacant: ”Ştii care a fost faza?” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: echipa nationala, mircea lucescu, romania, razvan marin