Rapid ar putea reuşi o vânzare importantă la nivel financiar. Chiar dacă jucătorul a fost titular regulat în play-off, acesta ar putea părăsi Giuleştiul înaintea sezonului viitor.
Rapid a terminat sezonul cu o victorie în faţa FCSB-lui. A fost primul, ultimul şi singurul succes al giuleştenilor în faza de play-out, aceştia terminând pe locul 6 în Superligă.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar pentru noul sezon, Dan Şucu a pregătit o adevărată revoluţie la clubul său. A numit un nou antrenor principal, în persoana nord-irlandezului Neil Lennon, iar dins staff-ul tehnic a dispărut Adrian Iencsi.
Vedeta Rapidului care ar putea fi vândută la finalul sezonului. Profit de un milion de euro pentru clubul lui Şucu?
Dar sunt pregătite schimbări importante şi în lotul de jucători. Dragoş Grigore şi-a încheiat contractul cu Rapid, iar o altă plecare ar putea fi şi cea a lui Ermal Krasniqi.
Jucătorul kosovar ar fi dorit de Sparta Praga, campioana Cehiei. Aceasta ar pregăti o ofertă de două milioane de euro, potrivit presei din Cehia, în schimbul fotbalistului giuleştean.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dacă această mutare s-ar concretiza, atunci şi Rapid ar obţine profit de pe urma lui Krasniqi, la fel ca CFR. Concret, clujenii l-au adus pe kosovar în ianuarie 2023 cu 200.000 de euro şi l-au vândut în ianuarie 2024 la Rapid cu un milion de euro, care la rândul ei ar putea să-l vândă mai departe, în Cehia, cu două milioane de euro.
Cotat la 1,5 milioane de euro, Ermal Krasniqi a jucat pentru Rapid în 17 meciuri şi a livrat şase goluri şi trei pase decisive. De asemenea, Krasniqi are şi patru meciuri pentru naţionala statului Kosovo.
- Citește și
- Florin Tănase, prima reacţie după întâlnirea cu Gigi Becali, la palat: "Am vorbit cu Ferguson. O să iau o decizie"
- BREAKING | A plecat de la Rapid! Veteranul din apărare nu va continua în Giuleşti, deşi a fost om de bază în ultimii ani: ”Mult succes!”
- Ghinion teribil pentru Lunin. Portarul ucrainean n-a plecat cu Real Madrid şi merge la Londra abia în ziua finalei Ligii Campionilor. Courtois va fi titular
Afla mai multe despre: rapid, ermal krasniqi, superliga, sparta praga