You are here:

Cum s-a născut cea mai bună naţională de tineret a României din ultimii 20 de ani: "Au fost multe piedici şi probleme"

Cum s-a născut cea mai bună naţională de tineret a României din ultimii 20 de ani: "Au fost multe piedici şi probleme"

FRF

Comentarii

Fostul selecţioner al echipei naţionale de tineret, Daniel Isăilă, a mărturisit că a întâmpinat nenumărate probleme atunci când a clădit generaţia care s-a calificat la Campionatul European din Italia şi San Marino. Asta după o pauză de 20 de ani în care România nu a participat la CE de tineret.

"Mă bucur foarte tare şi sunt suporterul lor numărul unu. Am pornit acest proiect, a fost un mix poate perfect pentru această naţională. Am pornit cu fundaţia, am ridicat casa la roşu, a venit Mirel cu finisajele şi acum sper să culeagă şi roadele, asta e cel mai important, să nu se oprească aici.

Este o generaţie extrem de talentată şi în care eu cred foarte mult. Şi nu numai eu. Sunt convins că Mirel a făcut cea mai bună alegere atunci când a selecţionat cei 23, orice se poate întâmpla la un asemenea nivel.

Am început această muncă şi când îmi aduc aminte câte piedici şi câte probleme au fost, câte critici, când am făcut această selecţie erau foarte mulţi jucători care nu aveau 18 ani împliniţi şi erau cu 3-4 ani mai mici decât ne permitea, dar aşa am hotărât la momentul respectiv.

Nu ştiu dacă (n.r. primul meci) este decisiv, dar este foarte important pentru că debutul îţi dă foarte mult entuziasm, încredere, în funcţie de jocul pe care îl prestezi şi rezultatul pe care îl obţii", a declarat Daniel Isăilă, pentru Telekom Sport.

Răzvan Marin nu merge la Euro

Mijlocaşul echipei Ajax Amsterdam, Răzvan Marin, nu va evolua la Campionatul European de tineret alături de naţionala României, după ce clubul olandez nu i-a dat acordul pentru a merge la turneul final.

Cei 23 de jucători convocaţi de Mirel Rădoi la EURO 2019 sunt următorii:

Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Denis Drăguş (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Lista adiţională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoşani), Lorand Fulop (FC Botoşani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franţa, România, Croaţia

Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30*), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00)
*Ora României

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 oraşe din Italia şi în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Afla mai multe despre: u21 

viewscnt
Articole similare