You are here:

”Cum te vezi peste cinci ani?”. Cristian Chivu, luat la întrebări de către italieni

”Cum te vezi peste cinci ani?”. Cristian Chivu, luat la întrebări de către italieni

Fotbal

Comentarii

Fostul mare internaţional român Cristi Chivu (42 de ani) începe cel de-al treilea sezon pe banca celor de la Inter Primavera, însă ambiţiile sale sunt mult mai mari.

După ce s-a retras din activitatea de fotbalist profesionist, în 2014, Cristi Chivu a rămas foarte aproape de Inter Milano. 

A fost o scurtă perioadă angajat la UEFA, apoi, în 2018, a preluat o grupă de juniori U16 de la Inter Milano. Trei ani mai târziu, ajungea să coordoneze destinele juniorilor de la U19, în campionatul de Primavera.

Cristi Chivu are ambiţii mari

Fostul fundaş al naţionalei României a acordat un interviu presei din Italia, unde a lăsat de înţeles că ambiţiile sale sunt mult mai mari decât Inter Primavera.

Aşadar, Cristi Chivu speră ca în următorii cinci ani să facă pasul către o formaţie capabilă să lupte cu şanse reale la trofee. Dacă se poate, să aibă alături şi câţiva dintre puştii pe care i-a format în ultimii ani la Inter Milano.

  • Cel mai important produs al lui Inter, trecut prin mâna lui Cristi Chivu, este Cesare Casadei, vândut la Chelsea pentru 15 milioane de euro, în vara lui 2022.
  • În acest moment, Cesare Casadei joacă sub formă de împrumut la Leicester, în Championship, de la Chelsea.

”(n.r. - Unde te vezi peste cinci ani?) Eu nu ştiu ce voi face mâine. Peste cinci ani, mi-ar plăcea să fac parte dintr-un meci important, o finală sau în orice caz un meci decisiv şi să înfrunt unul sau mai mulţi copii pe care i-am crescut.

Sau poate să am câţiva alături de mine”, a declarat Cristi Chivu pentru ”Gazzetta dello Sport”.

Un alt aspect important pe care Cristi Chivu l-a evidenţiat pentru italieni este faptul că niciodată rezultatele nu au reprezentat principalul său obiectiv.

Nu ne-au interesat rezultatele. Ne interesează creşterea individuală, care trece apoi către o creştere colectivă şi abia apoi vin şi rezultatele.

Încercăm să dăm o educaţie sportivă, atletică, să-i pregătim pe jucători pentru momentul în care vor părăsi sectorul de tineret, cu un bagaj pe care îl vor purta cu ei pentru a face o carieră importantă.

Rezultatul este consecinţa creşterii. Nu punem niciodată rezultatul înaintea creşterii”, a adăugat fostul mare internaţional.

Afla mai multe despre: cristi chivuinter 

viewscnt
Articole similare