You are here:

Cupa Africii pe Naţiuni ar putea fi anulată

Cupa Africii pe Naţiuni ar putea fi anulată
Comentarii

Cupa Africii pe Naţiuni, programată între 9 ianuarie şi 6 februarie 2022, în Camerun, ar putea fi anulată din cauza situaţiei pandemice, informează RMC Sport.

Decizia de anulare este în atenţia organizatorilor, Confederaţia Africană de Fotbal, după ce varianta Omicron a coronavirsului, provenită din Africa de Sud, a devenit o ameninţare la nivel mondial.

În plus există problema jucătorilor, cărora le-ar putea fi interzisă participarea la competiţie de către cluburile lor europene, în special cele engleze.

Marea Britanie este acum în al cincilea val al pandemiei şi impune o carantină obligatorie persoanelor care revin în ţară din statele africane şi de această măsură nu sunt scutiţi fotbaliştii.

A XXXIII-a ediţie a Cupei Africii pe Naţiuni, o competiţie bienală, ar fi trebui să se dispute în acest an, dar a fost amânată de două ori din cauza pandemiei.

Turneul final trebuia să aibă loc în ianuarie, dar a fost amânat pentru iunie-iulie, ca să se suprapună cu turneul final al Campionatului European şi cu Copa America.

Perioada ar fi fost potrivită din punctul de vedere al eliberării jucătorilor, însă competiţia africană a fost amânată a doua oară din aceleaşi motive legate de răspândirea coronavirusului.

Afla mai multe despre: cupa africii 

viewscnt
Articole similare