În perioada 27 februarie – 1 martie este programată faza sferturilor de finală a Cupei României, ediţia 2017/2018. Dar echipele care vor juca cele patru meciuri vor avea probleme serioase din cauza vremii din această perioadă din România.
Capitala şi 12 judeţe din sudul şi estul ţării se vor afla, de luni dimineaţă, sub atenţionare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol. De asemenea, din această dimineaţă sunt în vigoare o atenţionare cod galben de ninsori, vânt puternic şi viscol pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei şi o atenţionare cod portocaliu de ger pentru mare parte din judeţele ţării. Potrivit meteorologilor, frigul va persista până joi, interval în care temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade. Şcolile din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Giurgiu şi Dolj vor fi închise luni şi marţi, în timp ce în judeţul Constanţa cursurile vor fi suspendate.
Meteorolgii spun că valul de frig va cuprinde toată ţara, urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an. Maximele vor fi negative în toate regiunile, va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început în jumătatea de nord, apoi şi în restul ţării, iar intensificările vântului vor amplifica senzaţia de rece.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marţi, 27 februarie 2018
Gaz Metan Mediaş - Astra, ora 20:30
La ora meciului de la Mediaş vor fi -7 grade!, iar temperatura resimţită va fi de -10!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Miercuri, 28 februarie 2018
Hermannstadt - FCSB, ora 18:30
La ora meciului de la Sibiu vor fi -5 grade!, iar temperatura resimţită va fi de -10!
Botoşani – Poli Iaşi, ora 21:15
La ora meciului de la Botoşani vor fi -14 grade!, iar temperatura resimţită va fi de -17!
Joi, 1 martie 2018
U Craiova - Dinamo, ora 20:30
La ora meciului de la Craiova vor fi -5 grade!, iar temperatura resimţită va fi de -11!
Peste 5.000 de pompieri militari cu peste 3.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din zonele vizate de avertizările de vreme rea transmise de meteorologi, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Conform IGSU, au fost pregătite mai multe grupări operative care să fie dislocate imediat în zonele unde fenomenele meteorologice se pot manifesta cu violenţă, respectiv spre judeţele din estul si sudul ţării, şase echipaje cu şenilate, opt echipaje cu autofreze şi patru echipaje cu autospeciale de transport personal şi victime multiple.
Afla mai multe despre: vreme, cupa romaniei, romania, fotbal, probleme, frig