You are here:

"Cuplul secolului în tenis!" Anunţul făcut de Serena Williams şi Andy Murray la Wimbledon

"Cuplul secolului în tenis!" Anunţul făcut de Serena Williams şi Andy Murray la Wimbledon

Tenis

Comentarii

Ceea ce la început părea o simplă glumă, devine realitate la Wimbledon 2019. Serena Williams şi Andy Murray s-au înţeles şi au anunţat că vor juca împreună în proba de dublu-mixt a turneului londonez.

Murray, care a decis să nu joace în proba de simplu din acest an pentru a-şi continua recuperarea, va juca în probele de dublu şi dublu-mixt, iar recent dezvăluise că i-a făcut propunerea liderului WTA, Ashlegh Barty, fiind însă refuzat.



Cei doi au împreună 9 trofee în probele de simplu de la Wimbledon (Serena Williams -7, Andy Murray - 2), fiind printre cei mai populari jucători prezenţi la ediţia din acest an. Cu siguranţă, meciurile celor doi din turneul de dublu-mixt vor fi extrem de căutate de spectatori.

Echipa lui Andy Murray a confirmat că cei doi vor face pereche în turneul pentru care tragerea la sorţi va avea loc astăzi.

Şi Serena Williams a reacţionat cu un mesaj misterios pe reţelele de socializare: "Dacă o doriţi cu adevărat, ok, s-a făcut!".

"E cuplul secolului în tenis!", notează spaniolii de la Marca, decizia fiind primită cu mult entuziasm de fani şi nu numai.
 

Afla mai multe despre: serenaandy murray 

viewscnt
Articole similare