You are here:

"Da, poate am avut aşteptări mari". Curios şi el de ce nu joacă mai mult la CFR Cluj, Bogdan Ţîru a primit explicaţia: "Unul marchează, altul e în naţională" | EXCLUSIV

"Da, poate am avut aşteptări mari". Curios şi el de ce nu joacă mai mult la CFR Cluj, Bogdan Ţîru a primit explicaţia: "Unul marchează, altul e în naţională" | EXCLUSIV

CFR Cluj

Comentarii

Bogdan Ţîru (29 de ani) a fost integralist la CFR Cluj abia la patru luni de la sosirea în Gruia, iar la final a vorbit despre situaţia în care se află.

Absenţa lui Bogdan Ţîru de la CFR Cluj, tranşată!

CFR Cluj s-a calificat, joi, în semifinalele Cupei României, după ce a învins, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia FC Argeş, în sferturile competiţiei. Unicul gol al meciului a fost marcat de Karsniqi, în minutul 89. 

Dan Petrescu a schimbat liniile, cu câteva zile înainte de meciul din Superligă cu FCSB, şi a trimis echipa a doua cu piteştenii. 

Pe teren s-a aflat şi Bogdan Ţîru, care în iarnă s-a întors în România şi pentru a fi vizibil pentru selecţionerul Edward Iordănescu. La final, i-a transmis lui Dan Petrescu că e pregătit pentru mai multe minute în Gruia. 

"Mă pregătesc bine, poate nu e uşor să joc după atât timp, dar mă antrenez în fiecare zi cât pot eu de bine. Dacă mi se dă ocazia, o voi face foarte bine. Poate nu am început aşa cum trebuia, poate am avut aşteptări mai mari, dar sunt încrezător în mine. Muncesc, îmi văd de treabă.

Avem două meciuri acasă, nu cred că sunt decisive, dar sunt foarte importante. Dacă batem FCSB ne putem detaşa de ea. Bine că nu am luat gol astăzi şi că ne-am calificat”, a declarat Bogdan Tîru, după meci.

Explicaţia la îndemână a venit imediat din emisiunea Sport Report, unde Mihai Stoica a tranşat rapid alegerile lui Dan Petrescu. 

"Yuri a dat atâtea goluri, iar Burcă e fundaşul echipei naţionale. E greu", a spus managerul general de la FCSB, la Orange Sport.  

Faţă de rivalii săi pe post, Bogdan Ţîru a prins puţin peste 100 de minute, de la sosirea sa în ianuarie, de la Jagiellonia, unde a fost om important în trei ani. 

Dan Petrescu a prefarat un alt cuplu de fundaşi centrali de-a lungul acestui sezon, la CFR Cluj. Brazilianul Yuri Matias are 43 de meciuri şi şase goluri în acest sezon, în timp ce Andrei Burcă e liderul defensivei şi a bifat 36 de meciuri în actuala stagiune. 

Afla mai multe despre: bogdan tirubogdan tiru cfr clujcfr clujmihai stoica 

viewscnt
Articole similare