You are here:

”Dacă eram patron la UTA, îl dădeam afară pe Mircea Rednic”. Unde ar fi greşit decisiv ”Puriul”| EXCLUSIV

”Dacă eram patron la UTA, îl dădeam afară pe Mircea Rednic”. Unde ar fi greşit decisiv ”Puriul”| EXCLUSIV

UTA

Comentarii

UTA Arad a fost învinsă, luni, pe terenul celor de la OSK Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 0-1, într-o partidă din etapa a 8-a a Superligii.

Imediat după meci, Bogdan Cosmescu, prezent în studiourile Orange Sport, a avut o reacţie vehementă la adresa oamenilor care păstoresc clubul UTA Arad, pentru modul în care s-au îngrijit de respectarea ”regulii U21”.

Bogdan Cosmescu, uluit de situaţia de la UTA Arad: ”Îl dădeam afară”

Mai exact, comentatorul s-a declarat dezamăgit de faptul că UTA Arad nu a reuşit să-şi asigure o bază de jucători tineri, de până în 22 de ani, de care să se folosească în partidele din Superligă, la nevoie.

În schimb, staff-ul lui Mircea Rednic a trimis în teren la meciul cu Sepsi un puşti de 16 ani, născut în 2007, iar diferenţa dintre acesta şi restul a fost vizibilă.

Bogdan Cosmescu a declarat că, dacă era patron la UTA, l-ar fi dat afară pe Mircea Rednic, pentru că şi-a alcătuit un lot în care ”regula U21” nu este deloc acoperită într-un mod decent.

Eu, dacă aş fi patronul Meszar, l-aş da afară pe directorul sportiv astăzi. Nu ştiu cine este, nu mă interesează.

Rednic? Atunci pe Rednic l-aş da afară astăzi. Tu trebuie să foloseşti un jucător născut după 1 ianuarie 2002. 

Tu ai trei oameni: doi născuţi în 2004, toamna, copii de 18 ani (n.r. - Rareş Pop şi Cristian Mihai), şi un băiat pe care l-ai băgat acum, născut 2007 (n.r. - Raul Stanciu). 

Deci, tu ai Centru de Copii şi Juniori? Pe ăia de la Dej nu i-au lăsat să intre pentru că nu au aveau Centru. Al tău, practic, nu e. Pentru că nu te ajută cu nimic.

Băi, n-ai tu un jucător de 21 de ani...Poate să aibă 22 de ani, atenţie”, a declarat Bogdan Cosmescu, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: mircea rednicsepsi-uta 

viewscnt
Articole similare