You are here:

”Dacă nu batem, să nu mai vorbim de titlu. Ne facem de râs”. Moment crucial pentru FCSB: ”S-au ridicat şi au aplaudat echipa asta iubită peste tot” | EXCLUSIV

”Dacă nu batem, să nu mai vorbim de titlu. Ne facem de râs”. Moment crucial pentru FCSB: ”S-au ridicat şi au aplaudat echipa asta iubită peste tot” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Mihai Stoica a vorbit despre şansele la titlu ale celor de la FCSB în sezonul actual. Echipa roş-albastră se află pe locul 3 în clasament, la cinci lungimi distanţă de liderul Farul Constanţa, iar cele două se vor întâlni chiar în etapa următoare.

Etapa a treia din play-off-ul Superligii propune un duel de totul sau nimic. 

FCSB - Farul, meciul care împarte România în două, va avea loc luni, 17 aprilie, în a doua zi de Paşte, de la ora 20:30, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.

De meciul cu Farul depinde finalul de sezon la FCSB: ”Dacă nu batem, să nu mai vorbim de titlu. Ne facem de râs” | EXCLUSIV

Invitat în studioul Orange Sport, Mihai Stoica este de părere că acest meci este capital pentru şansele vicecampioanei la titlu.

Oficialul roş-albaştrilor consideră că dacă FCSB nu învinge liderul campionatului, atunci nu mai au rost discuţiile despre câştigarea titlului şi participarea în Champions League.

Dar pentru a obţine cele trei puncte foarte importante puse în joc, Mihai Stoica se bazează şi pe aportul de care va benefia FCSB în tribunele Arenei Naţionale, unde sunt aşteptaţi până la 30.000 de suporteri.

Totodată, managerul general al bucureştenilor a punctat şi momentul în care o parte dintre spectatorii din Gruia au aplaudat în picioare reuşita lui Florinel Coman, din lovitură liberă, în meciul cu CFR (1-1).

”Dacă nu batem Farul, noi nu avem cum să emitem pretenţii (n.r. la câştigarea campionatului). Atunci trebuie să ne luptăm pentru un loc de cupe europene şi gata, dar trebuie să batem.

Sunt convins că vor fi cel puţin 30.000 de spectatori, care sunt foarte importanţi pentru noi. Acum au simţit-o şi jucătorii în teren, am văzut-o şi noi de unde stăteam noi foarte sus, comentatorii au sesizat şi ei asta, în momentul în care Coman a marcat, jumătate din spectatorii Gruia s-au ridicat şi au aplaudat echipa asta iubită peste tot şi însoţită peste tot.

Farul a jucat foarte bine cu Craiova. Ne-a bătut pe noi în meciul ăla de pomină, dar, repet, dacă nu batem, ar trebui să nu mai vorbim de titlu că ne facem de râs”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

În clasamentul Superligii, FCSB ocupă locul 3, cu 34 de puncte, în timp ce Farul este lider, cu cinci puncte mai mult. Între ele se află CFR, cu 35 de puncte.

Afla mai multe despre: fcsbsuperligamihai stoica 

viewscnt
Articole similare