You are here:

”Dacă vrei să faci bani, asta e soluţia”. Metoda ”simplă” prin care cluburile din Superligă s-ar putea îmbogăţi: ”Cum altfel?” | EXCLUSIV

”Dacă vrei să faci bani, asta e soluţia”. Metoda ”simplă” prin care cluburile din Superligă s-ar putea îmbogăţi: ”Cum altfel?” | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Prezent în studioul Orange Sport, comentatorul Bogdan Cosmescu a ţinut un discurs care vizează toate cluburile din Superligă, în legătură cu felul în care sunt conduse acestea şi cum ar putea ajunge să nu mai piardă bani sezon de sezon.

Din vara lui 2016, în Superligă a fost introdusă regula U21, care prevedea ca fiecare formaţie să aibă în primul 11 cel puţin un fotbalist care să îndeplinească criteriul de vârstă.

În 2019/2020 şi 2020/2021, FRF a modificat legea şi a mandat ca doi jucători U21 să fie folosiţi în formula de start, însă doar unul pe tot parcursul meciului.

”Ar trebui să fie limpede pentru orice club din ţara asta”

Această schimbare a fost evitată oarecum de anumite formaţii, care ajunseseră să schimbe unul dintre juniori încă din primele minute, astfel că, din 2021, s-a revenit la regula cu unul singur.

FRF se tot mândreşte cu rezultatele pe care le-ar fi produs această iniţiativă, însă, în opinia lui Bogdan Cosmescu, această regulă ar trebui să fie nenecesară.

Comentatorul de la Orange Sport este de părere că toate cluburile din Superligă ar trebui să înţeleagă că doar prin producţia de jucători pot câştiga sume importante şi fi profitabile.

Metoda ”simplă” propusă de Cosmescu este ca formaţiile din România să se axeze cât mai mult pe academii, pentru a produce jucători valoroşi, pe care să îi vândă apoi pentru sume importante.

Metoda ”simplă” prin care cluburile din Superligă s-ar putea îmbogăţi

Încă o dată, problema asta cu tinerii... nu ar trebui să fie regula asta (n.r. cu fotbalistul U21 în primul 11) pentru că ar trebui să fie limpede pentru orice club din ţara asta că, dacă vrea să trăiască şi să facă bani, asta e soluţia în România.

Din păcate, cu vânzări de bilete şi de astea, nu prea scoţi bani, din păcate, nu prea ai cum. Şi atunci nu poţi să trăieşti. Ca să poţi să faci bani, aştepţi să vină un domn Şucu, un domn Becali, care să dea bani, un domn Varga.

Ori, dacă nu, trebuie să produci jucători. Cum faci bani altfel? Sau să trăieşti pe spatele primăriei, să meargă bine primăria şi să fie treaba ok”, a declarat Bogdan Cosmescu, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: cosmescu 

viewscnt
Articole similare