CFR Cluj a pierdut în deplasarea de la U Cluj şi a rămas în spatele primelor două clasate din play-off, FCSB şi U Craiova. În ciuda înfrângerii, Dan Petrescu a declarat că echipa sa a făcut un meci excelent.
"E cea mai nedreaptă înfrângere din cariera mea de antrenor. Se joacă pe goluri, iar dacă vom juca aşa în următoarele meciuri, vom avea şanse mari să fim pe primul loc.
Am făcut un meci excelent, asta e părerea mea. I-am felicitat pe jucători, i-am pupat, chiar îmi pare foarte rău pentru fanii noştri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce puteam face? Dacă nu jucam şi nu ajungeam la poartă, găseam vinovaţi, dar nu a fost cazul. În 25 de meciuri, am pierdut un meci cu U Cluj, iar acum tot cu U Cluj.
Să vedem câte schimbări facem acum pentru meciul din Cupă cu U Craiova. Sunt foarte dezamăgit acum de rezultat, nu de joc.
De când am venit la Cluj, nu am reuşit să câştig Cupa. Chiar mi-aş dori să o câştig. Preferam să jucăm rău în acest meci şi să batem, cum se mai întâmpla prin 2017.
Fără noroc şi şansă în fotbal şi în viaţă nu ai nicio şansă" , a spus Dan Petrescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
U Cluj - CFR Cluj 1-0
Universitatea Cluj s-a impus, luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa rivalei CFR, în ultimul meci al etapei secunde din play-off-ul Superligii.
CFR a început meciul cu marea ratare a lui Louis Munteanu, din minutul 13, care a trimis pe lângă poartă. Fică şi-a încercat şi el şansele cu un şut de la distanţă, în minutul 37, pentru ca gazdele să deschidă scorul în minutul 43. Macalou a şutat de la marginea careului, Hindrich a respins în faţa şi Blănuţă a trimis mingea în poartă.
Universitatea Cluj s-a impus la limită, scor 1-0, în faţa lui CFR, reuşind trei victorii în acest sezon în meciurile cu rivala istorică.
În clasamentul play-off-ului din Superligă, conduce Universitatea Craiova, cu 32 de puncte, urmată de FCSB, tot 32 de puncte, CFR Cluj – 30 de puncte şi Universitatea Cluj – 29 de puncte.
- U CLUJ: Gertmonas – Boboc (Oancea 72), Masoero, Van der Werff (D. Codrea 11), Chipciu – G. Simion, Artean, D. Nistor (B. Mitrea 72) – M. Thiam – Macalou (Raţă 88), Blănuţă (Silaghi 72). ANTRENOR Ioan Ovidiu Sabău
- CFR CLUJ: Hindrich – Graovac (Aly Abeid 46), Bolgado, M. Ilie, Simao Rocha – Fică (Tachtsidis 75), Djokovic (Emerllahu 46), Korenica – Al. Păun (Nkololo 86), L. Munteanu, M. Kamara (Postolachi 62). ANTRENOR Dan Petrescu
Afla mai multe despre: cfr cluj