CFR Cluj are victorii pe linie în cantonamentul din Austria.
Echipa lui Dan Petrescu a înregistrat următoarele rezultate: 2-0 cu Koper, 3-0 cu Napredak şi 1-0 cu Partizan Belgrad. CFR a reuşit să bată locul 2 din Serbia, graţie golului marcat de Marko Dugandzic, în minutul 35.
Ultimul meci amical al CFR-ului din Austria va avea loc sâmbătă, de la ora 19:00, împotriva celor de Hajduk Split. Petrescu a vorbit şi despre echiziţiile CFR-ului, iar antrenorul a părut mulţumit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nu cred că mai vine nimeni!”
“A fost un cantonament reuşit, în opinia mea, până acum. Mai e un meci mâine, au fost trei meciuri grele cu adversari buni. Am fost puţin obosiţi astăzi, cred, cu atât mai mult jucătorii merită felicitaţi. Îmi place să câştig, indiferent dacă e meci amical sau oficial. Am jucat cu locul doi din Slovenia, acum cu locul şapte din Serbia şi acum cu locul doi din Serbia, zic că rezultatele au fost excelente, ţinând cont că am muncit foarte mult.
Nu e cel mai important rezultatul în acest cantonament, să nu se accidenteze jucătorii. Avem deja o accidentare, pe Birligea. Până la urmă, important e să câştigăm, să nu luăm gol, am reuşit în trei meciuri asta. Felicit şi portarul, care e U21, nu prea a apărat la noi şi în două meciuri a apărat excelent.
(n.r. – dacă se gândeşte să mizeze pe portarul Răzvan Sava în noul sezon) Mă gândesc la orice, primul meci din Champions League, care va fi foarte greu, după la celelalte meciuri. Când vin jucători noi mulţi nu e uşor să formezi o echipă, mai ales fiind toţi de valoare, va fi greu să îi ţii pe bancă. O echipă va juca în Champions League, una în Supercupa, una în campionat. Nu vor juca tot timpul aceiaşi, de aceea fac diferite echipe, e un program infernal, sper să o ducem cât mai mult.
Nu cred că mai vine nimeni. E posibil orice în fotbal, dar eu sunt mulţumit de achiziţiile făcute, cei din conducere au făcut eforturi, au reuşit să îmi aducă marea majoritate. Mă ştiţi foarte bine, dacă îmi aduce cireaşa de pe tort nu mă supăr, nu voi da nume, dar trebuie să ne uităm şi la listă. N-avem voie decât 13 străini. Echipa arată bine”, a declarat Dan Petrescu, după partida amicală cu Partizan Belgrad.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dan Petrescu a vorbit şi despre posibilitatea ca echipa să joace în grupele UEFA Champions League. CFR va evolua în primul tur preliminar al UEFA Champions League contra campioanei Armeniei, Pyunik Erevan.
”Am studiat adversarii noştri (n.r. – Pyunik Erevan, campioana Armeniei), ultimele cinci meciuri de campionat. Au mulţi străini, cred că e un singur armean de naţională, portarul, care e căpitan de echipă. În rest au brazilieni, portughezi. Va fi precum un meci cu o echipă de play-off din România, cam aşa e nivelul. Deci nu putem să subestimăm un adversar valoros. Toată lumea crede că e un adversar din Armenia şi va fi uşor... în niciun caz.
Am vorbit cu Natcho de la Partizan, mi-a zis că e foarte greu să ajungă în grupele Champions League. Steaua Roşie Belgrad se chinuie să ajungă şi are un buget de 50 de milioane de euro, iar Partizan are un buget de 15 milioane de euro. Deci ar fi ceva incredibil să ajungem în grupele Champions League, e un vis până la urmă”, a spus Dan Petrescu.
Afla mai multe despre: cfr-dan petrescu-uefa champions league