You are here:

Dan Petrescu i-a ironizat pe stelişti şi a avut un remarcat în victoria cu Astra: "S-a autodepăşit"

Dan Petrescu i-a ironizat pe stelişti şi a avut un remarcat în victoria cu Astra: "S-a autodepăşit"

Fotbal intern

Comentarii

CFR Cluj menţine distanţa de 4 puncte faţă de FCSB, după 3-2 cu Astra.

Dan Petrescu nu e mulţumit pentru că echipa sa a primit două goluri şi a comis şi alte greşeli în defensivă.

Antrenorul liderului i-a ironizat şi pe stelişti, după ce aceştia au acuzat jocul defensiv al echipei sale.

"Le-am spus la pauză că aşa e fotbalul, dacă nu suntem atenţi putem primi gol, chiar dacă în prima repriză am jucat doar noi. Astra a jucat mai bine în repriza a doua. Inclusiv la acel autogol am greşit noi, că mingea se ducea doi metri afară.

Sunt supărat pe golul pe care l-am primit în ultimul minut. Dacă nu marcam golul 3 nu mai câştigam. Eu sunt supărat când iau golul multe. Două goluri sunt prea multe.

Noi ne băgăm cu fundul în poartă, dar dăm 3 goluri. Alţii joacă şi dau un gol. Nu vreau să răspund la provocări.

Omrani a fost trimis la echipa a doua pe motive disciplinare.

Deac a jucat în dreapta azi şi l-am băgat pe Djokovic în centru. Mi-a ieşit, că au marcat amândoi. Balde s-a autodepăşit azi, a fost în formă mare. Tot aşteptam să îl vedem pe adevăratul Balde", a declarat Petrescu la Telekom Sport.

 

Afla mai multe despre: dan petrescucfr clujastrabalde 

viewscnt
Articole similare