Dan Petrescu (53 de ani) face curăţenie la Kayserispor. Noul antrenor al turcilor a pus pe liber nu mai puţine de cinci fotbalişti.
Presa din Turcia a aflat că Dan Petrescu a luat decizia de a pune pe liber cinci fotbalişti din lotul lui Kayserispor, pe care nu se va mai baza. Sursa citată suţine că Manuel Fernandes, Ilhan Depe, Mugdat Celik, Harrizon Manzala şi Omer Uzun sunt cei cinci jucători pe care Petrescu i-a anunţat că să-şi caute echipe.
"Bursucul" Petrescu nu punctează doar la capitolul plecări
De la venirea lui Dan Petrescu pe banca tehnică, şefii lui Kayserispor au făcut patru achiziţii pentru salvarea echipei de la retrogradare. Ramazan Civelek, Anton Maglica, Ugur Demirok şi Karlo Muhrar sunt cei patru jucători acontaţi de Kayseri la cererea lui Dan Petrescu. În Turcia, antrenorul îi are sub comandă şi pe românii Denis Alibec, Silviu Lung Jr. şi Cristian Săpunaru.
Petrescu îl vrea la Kayerispor şi pe Constantin Budescu, un număr 10 extrem de tehnic. Mijlocaşul Astrei e în negocieri pentru plecarea în Turcia, unde să facă din nou echipă cu foştii săi colegi de la Astra.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, fotbalisti, kayserispor, plecari