You are here:

Dan Petrescu, în culmea disperării. CFR Cluj, cu lotul decimat pentru duelul cu Mioveni. Campioana, lovită de probleme. ”Un meci foarte, foarte greu”

Dan Petrescu, în culmea disperării. CFR Cluj, cu lotul decimat pentru duelul cu Mioveni. Campioana, lovită de probleme. ”Un meci foarte, foarte greu”

CFR Cluj

Comentarii

Dan Petrescu (54 de ani) a vorbit înaintea partidei pe care CFR Cluj o va disputa, în deplasare, în compania celor de la CS Mioveni. Antrenorul campioanei s-a arătat afectat de multiplele absenţe din lotul pe care se va putea baza pentru acest meci.

CFR Cluj va juca împotriva celor de la CS Mioveni, duminică, 13 noiembrie, de la ora 18:00, pe Orange Sport 1 şi orangesport.ro, în etapa a 18-a din Superligă.

Dan Petrescu, în culmea disperării. CFR Cluj, cu lotul decimat pentru duelul cu Mioveni

La conferinţa de presă premergătoare duelului de la Mioveni, Dan Petrescu s-a arătat îngrijorat faţă de absenţele multiple din lotul său pentru acest meci.

Tehnicianul campioanei a subliniat faptul că nu se va putea baza pe jucători exponenţiali precum Ciprian Deac, Mario Camora sau Karlo Muhar.

Totodată, Petrescu a amintit şi de Sergiu Buş, care a suferit o nouă accidentare, aspect scos în evidenţă şi de Marius Bilaşco.

”Primii doi căpitani sunt absenţi, unul e suspendat (n.r. Deac), unul e accidentat (n.r. Camora), iar cel mai în formă jucător, Muhar, e şi el accidentat. Nu ştiu cât de grav e, dar sigur nu va fi la meciul ăsta.

Sper să reuşim să facem un meci bun şi fără ei. Am mai demonstrat-o, putem evolua fără orice jucător, sper să facem asta şi duminică.

Sergiu Buş s-a reaccidentat, cred că e a zecea sau a 11-a ruptură în acest sezon, ceva nu e în regulă.

Mioveniul a tot pierdut greu, la un gol diferenţă, şi la noi acasă au jucat bine, în Cupă au câştigat, mă aştept la un meci foarte, foarte greu.

Numai victoria ne-ar linişti. Le voi da liber jucătorilor în funcţie de rezultat şi de atitudine”, a declarat Petrescu, înainte de meciul cu Mioveni.

Bilaşco: ”E un studiu care ar trebui făcut”

”Este şi pentru noi o enigmă. E clar că e un studiu care ar trebui făcut. Este posibil să fie şi o problemă de alimentaţie, este posibil să fie o problemă de... nu ştiu, există tot felul de suspiciuni.

Nu ştiu, discutând cu oameni care sunt mai în domeniu, mă refer în medicină, există şi anumite virusuri care pot să se declanşeze la un moment dat. Asta nu înseamnă că eşti bolnav, dar să-ţi slăbească o anumită parte a organismului”, afirma Bilaşco, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: cfr clujdan petrescu 

viewscnt
Articole similare