You are here:

Dan Petrescu s-a speriat de doi fotbalişti ai Farului: "A driblat câte şapte deodată. Ca în curtea şcolii dribla"

Dan Petrescu s-a speriat de doi fotbalişti ai Farului: "A driblat câte şapte deodată. Ca în curtea şcolii dribla"

CFR Cluj

Comentarii

Dan Petrescu a mai făcut un pas spre un nou titlu în Liga 1 cu CFR Cluj şi a remarcat doi fotbalişti ai Farului Constanţa.

Dan Petrescu, după CFR Cluj - Farul Constanţa 1-0

CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Farul Constanţa, într-un meci din etapa a şaptea a play-off-ului Ligii 1. Golul a fost marcat de Birligea, cu capul, după centrarea lui Omrani, în minutul 66.

"Spiritul de echipă e mult mai important decât forma, e clar că echipa noastră nu este în formă, se vede acest lucru şi am spus mereu, nu e normal ca în play-off să ţi se ia puncte, pentru că dacă nu ai formă, în trei-patru meciuri poţi pierde un campionat. În momentul de faţă, CFR avea 89 de puncte şi am fi sărbătorit titlul astăzi, dar din cauza regulamentului nu avem ce să sărbătorim pentru că suntem stresaţi. 

Ce să le zic jucătorilor dacă au făcut în 37 de meciuri 89 de puncte? Au prins o zi proastă, mai ales eu. Mă gândeam că iar luăm gol în minutul 93”, a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă. 

"Bursucul" i-a remarcat pe doi dintre tinerii trimişi pe teren în Gruia de Gică Hagi, Alexi Pitu şi Enes Sali, care au pus probleme apărării campioanei. 

„Pitu, în prima repriză, dribla de parcă era în curtea şcolii. Sali a intrat în a doua repriză, a driblat câte şapte deodată, au jucători de viitor clar, se vede că produc fotbalişti, sunt convins că în scurt timp ajung la naţională sau străinătate. Joacă fără presiune, fără stres", a mai spus Dan Petrescu. 

Clasamentul play-off-ului: 1. CFR Cluj – 51 de puncte, 2. FCSB – 46, 3. Universitatea Craiova – 45, 4. FC Voluntari – 30, 5. Farul – 28, 6. FC Argeş – 27.

Afla mai multe despre: cfr cluj farul 1-0birligeadan petrescuenes salialexi pitu 

viewscnt
Articole similare