You are here:

Dan Petrescu s-a supărat pe el, Mihai Stoica îl ironizează din nou: ”Păi ce să fac dacă el spune nişte...”

Dan Petrescu s-a supărat pe el, Mihai Stoica îl ironizează din nou: ”Păi ce să fac dacă el spune nişte...”

FCSB

Comentarii

Mihai Stoica spune că Dan Petrescu s-a supărat fără motiv pe el deoarece l-a ironizat pe antrenorul lui CFR Cluj după 1-1 cu Universitatea Craiova. Totuşi, managerul FCSB-ului a scăpat o nouă ironie.

CFR Cluj este fără victorie în anul 2022 şi are patru egaluri la rând. Aceste rezultate nu i-au picat prea bine lui Dan Petrescu şi antrenorul campioanei României arată tot mai multă nervozitate.

După meciul de sâmbătă, 1-1 cu Universitatea Craiova, Dan Petrescu s-a plâns că CFR a fost programată să joace şi marţi, cu UTA, meci terminat 0-0. Mihai Stoica l-a ironizat pentru acea declaraţie.

Mihai Stoica, o nouă ironie la adresa lui Dan Petrescu: ”Păi eu sunt de vină?”

Foşti colaboratori la Unirea Urziceni, Mihai Stoica şi Dan Petrescu se află acum în tabere rivale. Cei doi reprezintă principalele favorite la titlu şi nu scapă ocazia să-şi arunce ”înţepături”.

Mihai Stoica l-a ironizat pe Dan Petrescu pentru declaraţia făcută după meciul cu Universitatea Craiova. Atunci, antrenorul lui CFR Cluj s-a plâns că distanţa între meciuri este de doar două zile, când de fapt erau trei.

Dan Petrescu s-a supărat pe Mihai Stoica pentru acea ironie, dar managerul sportiv al FCSB-ului spune că fără motiv. Totuşi, Mihai Stoica nu l-a menajat pe Dan Petrescu şi a scăpat o nouă ironie

”Petrescu, eu îl fac geniu şi el e supărat. Păi sunt eu de vină că el spune că a avut două zile să pregătească un meci, când a avut 3 zile? Cât a avut şi UTA, nu se poate aşa ceva. Şi acum, în continuare comentează chestiile astea?

El s-a supărat că l-am ironizat. Păi ce să fac dacă el spune nişte... Şi acum a spus că două probleme au fost la meciul ăsta: unu - că e bine că nu au primit gol şi doi - că nu au fost egalaţi. Păi prima o include pe a doua”, a spus Mihai Stoica la Telekom Sport.

Cum a comentat Mihai Stoica declaraţia în care Dan Petrescu se plângea de distanţa mică dintre meciurile lui CFR Cluj:

”Şi, dacă pleacă cu maşina, acum ajunge luni (n.r. de la Craiova la Cluj). Întrebarea este: ce maşina are? Are o maşină de jucărie şi trebuie s-o tragă până la Cluj, pe jos? Sau se referă la o maşină de tuns pe care o pune în buzunar, am văzut că are perciuni”, s-a amuzat Mihai Stoica.

Afla mai multe despre: mihai stoica 

viewscnt
Articole similare