You are here:

Dan Petrescu, un car de nervi la conferinţa de presă: ”Băi băieţi, nu mai vreţi campionate şi cupe europene? Atunci plec!”

Dan Petrescu, un car de nervi la conferinţa de presă: ”Băi băieţi, nu mai vreţi campionate şi cupe europene? Atunci plec!”

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj pare că stă pe un butoi cu pulbere. Dan Petrescu vrea să plece de la CFR Cluj în urma rezultatelor slabe din ultima vreme!

Dan Petrescu e cu bagajele făcute la CFR Cluj. Rezultatele slabe obţinute în ultimele meciuri l-au adus într-o stare de tensiune cu fanii şi cu conducerea, iar Nelu Varga a anunţat că "Bursucul" poate continua să fie antrenorul echipei din Gruia cu o singură condiţie: să obţină rezultatele cu care a obişnuit în Gruia.

Nemulţumit de această presiune, Petrescu a răbufnit la conferinţa de presă!

„Eu nu înţeleg în niciun fel de unde vine această presiune. În primul an am câştigat campionatul şi am plecat. Am revenit, am luat iar campionatul, poate nu era meritul meu în întregime. Apoi am dus echipa în grupele Europa League, am mers până în primăvară.

Anul următor am câştigat iar campionatul, iar am mers în grupele Europa League, dar nici atunci nu era lumea mulţumită. După 6 luni au fost probleme, am plecat, iar m-am întors, iar m-au chemat. Am luat din nou campionatul, iar am ajuns în grupe.

Băi băieţi, dacă s-a plictisit lumea să ia campionate şi să meargă în grupele europene, nicio problemă, eu plec! Mai mult decât să iau campionatul şi să duc echipa în grupe nu pot face. Poate vine altul şi ia Champions League sau ajunge în grupe. Nu înţeleg de unde vine această presiune”, a „tunat” Petrescu.

Când a revenit la CFR Cluj, Dan Petrescu a semnat un contract pe trei ani.

Ce a spus Nelu Varga:

„Îmi doresc să continue, dar fără rezultate nu se poate. Echipa trebuie să ajungă în primăvăra europeană”, a spus Nelu Varga, pentru ProSport.

Afla mai multe despre: dan petrescucfr cluj 

viewscnt
Articole similare