Dan Şucu a ţinut să precizeze unul dintre aspectele ce l-au nemulţumit din scurta perioadă în care Neil Lennon a antrenat-o pe Rapid.
Marius Şumudică a revenit la Rapid şi a fost prezentat în decursul zilei de 21 august.
Fostul campion al României cu Astra Giurgiu l-a înlocuit pe Neil Lennon, tehnicianul nord-irlandez care a rezistat în Giuleşti doar două luni şi jumătate, perioadă în care nu a bifat niciun succes în cele şase partide de campionat pe care gruparea de sub podul Grant le-a disputat în acest sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lennon a intrat în gura suporterilor după eşecul din ”Primvs Derby”, contra Petrolului, disputat în etapa a treia, iar de atunci suflarea vişinie i-a cerut demisia meci de meci.
Dan Şucu l-a înţeptat pe Neil Lennon! Statisticile halucinante ce l-au dat peste cap pe patronul Rapidului
Dan Şucu a declarat că i-a plătit lui Neil Lennon pentru reziliere o sumă mult mai mică (n.r. aproximativ 150.000 de euro) decât cea vehiculată în presă şi s-a arătat deranjat de posesia mică pe care Rapid avut-o în ultimele două meciuri de acasă.
- În partida Rapid - Sepsi 2-2, din etapa a patra a Superligii, giuleştenii au avut doar 28% posesie, în timp ce cu Dinamo procentajul posesiei echipei gazdă a fost de 47%.
”(n.r. Cât v-a costat experimentul eşuat cu Lennon?) Noi nu semnăm cu vânători de rezilieri. Nu există aşa ceva. Discuţiile de care vorbim în clipa de faţă probabil că sunt la mai puţin de 10% din sumele care s-au vehiculat.
Nu rezilierea era problema noastră, problema noastră era aşteptarea de a da mai departe antrenorului pe care l-am numit un timp în care să îşi arate contribuiţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De partea cealaltă, ca şi fan, nu am fost obişnuit şi nici nu intenţionez să văd pe Giuleşti că echipa noastră atinge mai puţin mingea decât echipa adversă. În niciun caz în situaţia în care ne trezim cu o posesie de sub 30% pe Giuleşti”, a apus Dan Şucu.
Afla mai multe despre: rapid, superliga, dan şucu, neil lennon