Daniel Niculae a vorbit despre greşelile evidente care au dus Rapidul într-o situaţie neaşteptată.
Fostul preşedinte al Rapidului, Daniel Niculae crede că numirea lui Lennon a fost cea mai greşită decizie făcută de către club.
După ce toate informaţiile erau contra venirii lui Neil Lennon, conducerea giuleşteană tot a decis să-l angajeze ca antrenor pentru a construi un club puternic, având încredere în stilul său specific din Marea Britanie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Daniel Niculae vorbeşte despre "momentul 0"
”Numirea lui a fost o greşeală vara trecută, o mare greşeală! Nu, demiterea nu a fost o greşeală, doar momentul instalării lui. Această soluţie nici nu ar fi trebuit luată în discuţie.
Toată lumea a tras semnale de alarmă legată de venirea lui Lennon, dar de ce s-a întâmplat asta, nu ştiu. Ar trebui întrebaţi 'băieţii răi' de la Rapid”, a spus Daniel Niculae, pentru gsp.ro.
Rapid este pe locul 10 în Superliga, a reuşit să strângă 16 puncte, iar 11 dintre ele sunt sub comanda lui Marius Şumudică. Victoria cu 5-0 împotriva Farului de etapa trecută, dă speranţe mari în Giuleşti înaintea partidei cu FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- ”Fanii sunt nemulţumiţi că nu s-a luat titlul şi că nu poţi să baţi ultima clasată”. Cum îşi motivează Gâlcă jucătorii pentru duelul cu Farul
- Răzvan Onea nu se teme de duelul de foc cu cei de la FCSB: ”Nici nu contează locul în clasament. Vrem victoria”
- LIVE VIDEO CFR Cluj - Sepsi Sf. Gheorghe, azi, de la ora 21:00 pe orangesport.ro. Duel de care pe care! Tradiţia înclină către clujeni
- Absenţe mari şi la Liverpool pentru duelul cu Arsenal. Cine a devenit ultimul indisponibil din tabăra ”cormoranilor”
- Ce mare sportivă româncă l-a îmbrăţişat pe legendarul fotbalist al lui Real Madrid, Emilio Butragueno
Afla mai multe despre: daniel niculae, rapid, fcsb, lennon