Steaua a reuşit să câştige al treilea meci consecutiv în Liga 2, în a treia etapă, în faţa echipei Dacia Unirea Brăila. ”Militarii” s-au impus cu scorul de 5-2, în urma unei partide spectaculoase în Ghencea.
Steaua a reuşit să se impună în faţa formaţiei Dacia Unirea Brăila, scor 5-2. Deşi la finalul meciului tabela arăta o victorie răsunătoare, ”militarii” au tremurat în prima repriză şi au avut noroc să nu fie conduşi după şapte minute, când, cu scorul la 1-1, golul portarului Andrei a fost anulat.
În final, băieţii lui Opriţa s-au impus cu uşurinţă, însă tehnicianul Stelei nu a ezitat să îi facă praf pe jucătorii săi. Acesta le-a mustrat greşelile defensive şi a recunoscut că nu a realizat iniţial că golul încasat din celălalt teren nu era valabil.
Daniel Opriţa îşi face praf jucătorii în ciuda victoriei răsunătoare
”Sunt mulţumit că am dat cinci goluri, puteau fi şi mai multe, dar ce s-a întâmplat în apărare nu pot să-mi explic. Nu înţeleg această relaxare. Mi-a fost frică de meciul ăsta. Toată lumea spunea că e uşor, că ne gândim la meciul cu Slobozia, dar trebuie să amintesc că mai avem şi miercuri un meci în Cupă, cu Porgresul Spartac, destul de important.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De când antrenez, nu am luat asemenea goluri. Sunt foarte supărat pe ei, cum au tratat jocul, pe faza defensivă. Voiam să ţinem 0 în dreptul golurilor primite, dar nu înţeleg ce s-a întâmplat, de ce au fost erorile alea. (n.r. despre golul anulat al Brăilei) Am crezut că e gol, nu mai ştiam cum să reacţionez.
Cred că până la urmă am fi câştigat, dar sunt supărat la momentul ăsta. Mi-a fost frică de lucrul ăsta, că vor intra relaxaţi şi să creadă că meciul e câştigat dinainte. Aşteptăm lumea la stadion în septembrie, sperăm să vină cât mai mulţi”, a declarat Daniel Opriţa.
Chipirliu a vorbit şi el despre jocul prestat, recunoscând că, în final, jucătorii se bucură că s-au impus. Marcatorul unei duble sâmbătă a dat vina pe căldură pentru greşelile din apărare şi s-a arătat încrezător că Steaua poate face o impresie bună în divizia secundă.
”A fost un meci destul de greu, din cauza căldurii. Am dat gol rapid, dar am luat gol imediat. Ne bcuurăm, în final, că am câştigat. Nu ne temem de niciun adversar. Nu e nicio echipă în acest campionat care să fie foarte bună şi peste restul echipelor. Trebuie să tratăm fiecare meci cu seriozitate şi vedem ce va fi”, a adăugat Bogdan Chipirliu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Angel Di Maria îl face praf pe fostul coleg în favoarea noului coechipier: ”Cristiano şi-ar da viaţa să fie aici, dar l-au transferat pe Messi şi e mai bine aşa”
- Fostul star din UFC Khabib Nurmagomedov a trecut la fotbal! Călăul lui Connor McGregor va juca în a treia ligă din Rusia
- Este oficial! Două noi transferuri pentru FC Botoşani. Un internaţional camerunez vine sub conducerea lui Marius Croitoru
Rezumat Steaua - Dacia Unirea Brăila 5-2
Afla mai multe despre: steaua, liga 2, steaua dacia unirea brăila, daniel opriţa, bogdan chipirliu