Idolul Giuleştiului, Daniel Pancu, s-a retras oficial din cariera de fotbalist, în meciul de sâmbătă cu Înainte Modelul din L3. Atacantul e conştient că cifrele carierei sale arătau altfel dacă ar fi semnat cu Steaua / FCSB. Iar acesta a avut ocazia de trei ori să facă asta.
"În '96, dacă Steaua plătea suma cerută de Poli Iaşi semnam. Alt destin, altă carieră, s-ar fi schimbat totul. În 2006 am avut iar ofertă din Ghencea şi am ales Rapidul eurofantastic. În 2008 m-a luat Giovanni, nu ştiam unde mergem, îmi zisese doar să discutăm cu cineva care e interesat de transfer. Am plecat de la biroul lui şi m-a dus într-o vijelie, pe nişte străduţe, hop, hop, m-am trezit la Palat! Nu mi-a zis dinainte fiindcă ştia că n-aş fi mers.
Ce puteam să fac? Să fug? Nea Gigi şi-a dat seama că nu voiam să semnez cu Steaua. Mă despărţisem de Bursaspor şi Rapidul nu voia să audă de mine. Becali are respectul meu pe viaţă. Eu nu eram dorit la Rapid şi el făcea absolut totul ca să mă aducă la Steaua, mă trata ca pe un jucător foarte bun. Am demonstrat pe urmă la Terek Groznîi că mai puteam să joc, scăpasem de durerile de spate. În Rusia se juca un fotbal foarte bun, cred că aş fi meritat şi convocări la echipa naţională în perioada aia", povesteşte Pancu într-un interviu pentru Gazetă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, rapid, daniel pancu, gigi becali, transfer, interes