You are here:

Daniel Pancu ştie de ce Rapid nu mai bate pe nimeni în campionat. ”De acolo s-a bulversat totul” | EXCLUSIV

Daniel Pancu ştie de ce Rapid nu mai bate pe nimeni în campionat. ”De acolo s-a bulversat totul” | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Rapid a încheiat anul 2023 cu şase jocuri consecutive fără victorie în Superligă, iar visul primului titlu după 21 de ani pare tot mai departe de Giuleşti. Pe lângă forma slabă arătată în campionat, echipa lui Cristiano Bergodi a dezamăgit şi în Cupa României, competiţie din care Rapid a fost eliminată prematur, încă din faza grupelor.

Accidentările au pus frână Rapidului. ”I-au prins nepregătiţi.” Pancu nu le dă notă de trecere rezervelor. ”Nu sunt la nivelul titularilor”

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Orange Sport, Daniel Pancu a susţinut că accidentările lui Petrila, Rrahmani şi Emmers au cântărit decisiv în parcursul descendent înregistrat de Rapid în ultimele luni.

Mai mult decât atât, ”Pancone” nu s-a ferit de cuvinte şi a declarat că nivelul rezervelor nici măcar nu se apropie de cel al titularilor.

”(n.r. Cum ţi se pare Rapid în acest moment?) Rapid nu este bine în momentul de faţă. Cele 2-3 accidentări i-au prins nepregătiţi şi le-a burversat toată starea aia de spirit, toată emulaţia, tot jocul ăla spectaculos, pentru că Rapid o lună, o lună şi jumătate a prestat cel mai bun fotbal din România. Era o diferenţă între Rapid şi restul echipelor. Două accidentări şi s-a bulversat totul. Cred că şi-au învăţat foarte bine lecţia acum.

Şi-au dat seama de valoarea jucătorilor de rezervă, care nu sunt în niciun caz la nivelul titularilor”, a spus Daniel Pancu, pentru Orange Sport.

”Pancone” a dat verdictul: Tavi, cel mai talentat jucător din generaţia actuală!

”Foarte mult se discută despre Tavi. Eu l-am descoperit în urmă cu două luni. Din discuţiile pe care le-am avut cu el, cred că evoluţiile lui sunt influenţate de faptul că se vorbeşte foarte mult despre el zilnic.

Este greu de suportat presiunea asta pentru un jucător tânăr. El trebuie să îşi găsească liniştea şi bucuria de a juca fotbal. Pentru mine, este cel mai talentat din generaţia asta. E om, nu mai e copil, dar e tânăr, un adolescent în plină dezvoltare.

Presa îl analizează la sânge: ”A jucat bine, n-a jucat bine. A fost praf, n-a fost praf. Iubita mai în vârstă, mai tânără”. Nu e uşor”, a adăugat fostul atacant al Rapidului.

 

Afla mai multe despre: rapidsuperligădaniel pancu 

viewscnt
Articole similare