Atacantul împrumutat de Dinamo Bucureşti la Chindia Târgovişte, Daniel Popa (26 de ani), a anunţat că nu renunţă la memoriul împotriva clubului alb-roşu. De asemenea, Popa a vorbit şi despre perioada sa în "Ştefan cel Mare".
Dinamo poate pierde încă un jucător! Daniel Popa, detalii de la Dinamo
Daniel Popa a plecat împrumutat de la Dinamo la Chindia şi a devenit om de bază. Atacantul a fost pe teren în victoria de sâmbătă a echipei sale şi a vorbit deschis despre perioada sa la Dinamo.
De asemenea, atacantul a vorbit şi despre memoriul său. Deşi şi-a primit restanţele financiare, acesta vrea să devină liber de contract: "Am ratat o ocazie, Eşanu e un portar foarte bun. Îmi pare rău că am ratat, dar am descoperit un portar bun. Să i se dea mai multă încredere, pentru că au mai fost jucători cărora nu li s-a dat încredere. Da, şi eu. Doar Florin Bratu mi-a dat încredere. În rest, foarte puţin, indiferent de ce am făcut. Încă mai am memoriul. Banii i-au băgat, dar nu în 15 zile de la trimiterea notificării. Ne judecăm pe 20. Din ce am înţeles, pot deveni liber de contract.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
N-am luat eu decizia de a pleca de la Dinamo. Am fost dat la o parte de la Dinamo şi Chindia a fost primul club care mi-a sărit în ajutor. Vreau să joc cât mai mult aici, până se termină contractul, şi după pot vorbi despre o plecare.
Ne gândim să muncim la fel de mult şi să obţinem câte un punct sau trei puncte, pentru că de asta muncim în fiecare zi", a declarat Daniel Popa, la finalul meciului Dinamo - Chindia, scor 0-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: daniel popa, dinamo, daniel popa chindia targoviste