Darius Olaru, poate cel mai important fotbalist de la FCSB, a povestit care a fost cel mai complicat moment din perioada petrecută până acum la bucureşteni.
Darius Olaru a vorbit despre meciul care l-a durut cel mai tare în perioada de la FCSB
FCSB este foarte aproape de câştigarea campionatului, iar Darius Olaru este unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei lui Becali. Fotbalistul nu are însă doar amintiri plăcute de la FCSB, el vorbind despre meciul care l-a supărat cel mai mult.
Mijlocaşul de la FCSB a vorbit despre eşecul din campionat din 2022, atunci când bucureştenii au pierdut duelul cu CFR Cluj. Totuşi, în acea campanie, FCSB avea şansă să dispute duelul decisiv cu ardelenii în ultima etapă din campionat, doar că FC Voluntari le-a pus piedică lui Olaru şi compania.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Au fost şi episoade mai recente, dar cel mai strident mi-aduc aminte de momentele trăite după remiza cu Voluntari, 2-2 pe Arena Naţională, când s-a risipit titlul din 2022. Stăteam în vestiarul oaspeţilor, iar în apropiere e o sală pentru încălzire.
Am mers acolo singur, m-am întins pe spate şi am început să plâng ca un copil. A fost un an în care am muncit enorm şi am dat atunci la tot cu piciorul printr-un gol încasat în minutul 88”, a declarat Darius Olaru, potrivit sportpesurse.ro.
- 6,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Darius Olaru, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: darius olaru, fcsb, superliga