You are here:

Dat afară în vară de Becali, remarcat de un fost scouter al lui Juventus. Jucătorul s-a transferat în Italia: ”Este un 'diamant', un 'bombardier'”

Dat afară în vară de Becali, remarcat de un fost scouter al lui Juventus. Jucătorul s-a transferat în Italia: ”Este un 'diamant', un 'bombardier'”galerie foto

FCSB

Comentarii

Un jucător care a fost dat afară în vară de Gigi Becali a fost primit cu mult entuziasm la un club din Italia, unde a fost convins să se transfere de un fost scouter al lui Juventus Torino.

Gigi Becali s-a despărţit în vară de mai mulţi jucători care nu l-au mulţumit, deşi unora nu le-a dat prea multe şanse. Unul dintre jucătorii care în vară au plecat de la FCSB s-a transferat la un club din Italia.

Aici a fost dorit de Christian Argurio, director sportiv, care în trecut a fost scouter pentru Juventus Torino.

Dat afară în vară de Becali, s-a transferat în Italia după ce a fost covins de un fost scouter al lui Juventus

La începutul anului, FCSB reuşea un transfer interesant. Gigi Becali reuşea să-l aducă pe Ante Vukusic, fost golgheter al Sloveniei, cu un CV interesant, cu meciuri şi goluri pentru Hajduk Split şi Pescara.

Vukusic s-a transferat la FCSB după ce n-a mai vrut să-şi prelungească înţelegerea cu cei de la NK Olimpija Ljubljana, club care îl trecuse pe linie moartă după ce a refuzat să semneze. Drept urmare, Vukusic era în urmă cu pregătirea fizică în momentul în care a acceptat să se transfere la FCSB.

Însă Gigi Becali n-a ţinut cont de acest lucru, a insistat să debuteze cât mai repede, i-a oferit câteva şanse şi a dat apoi ordin să nu mai joace până în vară, când urma să plece.

Rămas liber, Ante Vukusic a acceptat să se transfere la Messina, o echipă destul de cunoscută în Italia, dar care în prezent joacă în Serie C.

Cel care a insistat pentru acest transfer a fost directorul sportiv Christian Argurio, care îl cunoştea din perioada în care era şeful departamentului de scouting de la Hajduk Split.

Christian Argurio este încântat că a reuşit acest transfer şi l-a prezentat în presa din Italia ca pe o mare vedetă, care însă nu şi-a atins potenţialul din cauza alegerilor pe care le-a făcut:

”Vukusic este supranumit ”Diamantul Sinj”, oraşul său natal. Căutam acest tip de atacant, şi pentru stilul în care joacă echipa noastră, şi pentru ceea ce îşi dorea antrenorul nostru. Adică un atacant care ar putea fi un excelent finalizator în zona careului, atât cu piciorul, cât şi cu capul, precum şi un oportunist.

La Hajduk a marcat 42 de goluri în meciurile oficiale şi Pescara a cheltuit nu mai puţin de 4 milioane de euro pentru a-l aduce în Serie A. La Split a fost ”bombardierul”, ”diamantul”, în Italia a vrut să continue pe aceeşi linie. Însă a trebuit să lupte cu ceilalţi atacanţi pentru un post de titular şi nu s-a simţit în largul său.

(n.r. despre motivul pentru care a ajuns în Serie C) A făcut nişte alegeri greşite de-a lungul anilor, nu s-a simţit foarte bine în anumite contexte, deoarece croaţii au o mentalitate diferită de a noastră şi trebuie să fie răsfăţaţi.

A mers prin alte ţări care n-au fost un stimulent pentru el, până când a ajuns în Slovenia, lângă casa sa, iar la Ljubljana a fost golgheter în 2019-2020.

În România, la Steaua Bucureşti (n.r. FCSB), nu a avut relaţii excelente cu conducerea clubului şi a fost dat afară”, a declarat Christian Argurio, citat de messinasportiva.it.

Christian Argurio, 49 de ani, este în prezent director sportiv la Messina, funcţie pe care a acceptat-o în vară. Însă el are ample cunoştinţe despre fotbalul mic, după ce a fost scouter pentru Udinese, Bari, Catania, Juventus Torino, Akragas şi Hajduk Split.

Afla mai multe despre: vukusic 

viewscnt
Articole similare