În mai puţin de o lună, peste 40.000 euro au fost strânşi în cadrul campaniei demarate de Hope and Homes for Children alături de campionul mondial la nataţie, David Popovici. A fost nevoie de circa 2650 de donaţii pentru ca acest lucru să fie posibil, iar banii vor ajunge la Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori, care se luptă cu o boală grea şi nu are unde să locuiască împreună cu cei trei copii ai săi.
David Popovici a donat casca şi ochelarii cu care a concurat la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Budapesta pentru a strânge bani pentru Florentina Filipovici.
Fosta sportivă se luptă în prezent cu o boală grea, este mamă a trei copii cu vârste între 4 şi 8 ani şi nu are unde să locuiască împreună cu fetiţa şi cei doi băieţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru ei, David Popovici s-a alăturat Hope and Homes for Children şi a făcut apel la donaţii.
La finalul campaniei ce se va încheia vineri, 26 august, ora 14.00, unul dintre donatori va intra în posesia căştii şi a ochelarilor lui David, prin tragere la sorţi.
Fundaţia Hope and Homes for Children a demarat în primăvara acestui an construcţia unei case cu trei camere pentru Florentina Filipovici, în satul ei natal din judeţul Suceava, însă pentru finalizarea, mobilarea şi utilarea ei, erau necesare fonduri suplimentare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Acum, cea mai mare dorinţă a Florentinei se va îndeplini datorită ajutorului primit de la David şi de la atâţia oameni cu inimă mare – va putea trăi în siguranţă împreună cu copiii ei", a afirmat Robert Ion, Director de Fundraising şi Comunicare, Hope and Homes for Children România.
"Îţi mulţumim, David, pentru că am putut, împreună, să construim una dintre cele mai de succes campanii umanitare de pe platforma Galantom!
Le suntem recunoscători donatorilor care au făcut posibilă, într-un timp record, strângerea sumei care să-i asigure Florentinei şi familiei ei un viitor liniştit", a adăugat Robert Ion.
- Citește și
- Revenire importantă la CFR: ”În 16 ani, nu am văzut jucător de nivelul lui în România”. Anunuţul făcut de Balaj: ”Poate evolua în Champions League”
- Şansă nesperată sau plan dus la capăt? Atacantul mult dorit de FCSB a rămas liber de contract: ”Poate să se alăture cărui club doreşte”
- Anunţ de ultim moment! Universitatea Craiova s-a înţeles cu fundaşul dorit. Vine de la o altă echipă din Liga 1: ”Ne-a rugat să îl lăsăm”
Afla mai multe despre: david popovici