Înotătorul român David Popovici (19 ani) a tras concluziile după ce a luat, din nou, aurul european la proba de 100 de metri.
Ce mesaj a avut David Popovici pentru naţionala de fotbal a României
David Popovici a câştigat, miercuri, 19 iunie, medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatelor Europene de nataţie de la Belgrad.
Popovici a încheiat proba cu timpul 46.88. Pe locul doi s-a clasat Nandor Nemeth (Ungaria), cu timpul 47.49, iar pe trei a terminat sârbul Andrej Barna (47.66).
În urmă cu doi ani, la Roma, David Popovici a câştigat aurul continental la 100 de metri liber şi la 200 de metri liber.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Înotătorul român a oferit prima reacţie după aurul european de la Belgrad şi a avut un mesaj pentru impresionanta naţională de fotbal a României de la EURO 2024.
”N-am apucat să mă uit la meci, dar am văzut rezultatele, am văzut momentele importante. Îi felicit, a fost o victorie emoţionantă, până şi pentru mine, care nu sunt un fan al fotbalului, am simţit emoţia tribunelor, emoţia românilor de acasă. E foarte frumos şi sunt mândru de asta. Bravo lor, sper să o ţină tot aşa”, a declarat Popovici, potrivit Gsp.
David Popovici are posibilitatea să ia o a doua medalie de aur la Europenele de nataţie de la Belgrad. S-a calificat şi în finala probei de 200 de metri liber,
De asemenea, el va lua startul şi la 4x100 de metri liber ştafetă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- FOTO | Nadia Comăneci are un avion care îi poartă numele! Aeronava cu care va pleca delegaţia României la Jocurile Olimpice
- Corvinul şi-a aflat posibila adversară din turul doi preliminar al Europa League. Tragere la sorţi cu ghinion pentru hunedoreni
- Sorana Cîrstea, învinsă şi la dublu încă din primul tur la Birmingham
Afla mai multe despre: david popovici, inot, campion european