Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a dezvăluit motivul supărării sale cât timp Nicolae Dică a antrenat echipa pe care o finanţează. Replica pe care tehnicianul i-a dat-o confirmă nivelul de încredere la care ajunsese la echipa bucureşteană.
Gigi Becali i-a cerut posesie lui Nicolae Dică la FCSB. Ce replică i-a dat antrenorul
FCSB ajunge la al treilea antrenor în acest sezon, imediat după terminarea turului Superligii. Nicolae Dică a plecat oficial de la FCSB, iar Gigi Becali ia în calcul patru variante pentru postul de antrenor.
După ce Gigi Becali nu i-a accept demisia după victoria cu UTA, finanţatorul a susţinut că îi acceptă o nouă tentativă de a pleca, de această dată după înfrângerea din U Cluj - FCSB 2-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Într-o intervenţie, Gigi Becali a dezvăluit motivul supărării sale. Se pare că finanţatorul a fost mulţumit de comunicarea cu Nicolae Dică, dar că antrenorul nu i-a putut îndeplini o dorinţă. Îndrăgostit de posesie, Gigi Becali n-a văzut cum echipa sa deţine controlul balonului şi i-a reproşat, de altfel, acest aspect în discuţiile private pe care le-a avut cu principalul.
La auzul nemulţumirilor, Nicolae Dică i-a dat o replică, mai ales că în discuţie a fost adus şi Gică Hagi.
"Aici e chestiune de antrenament, nu se antrenează echipa asta ca să paseze, spun de două luni, posesie, posesie. Nu vreau să fac rău oamenilor, nu mai vreau să dau afară oameni, să supăr oameni, dar adevărul trebuie spus, n-am ce face. Supăr familia lui, copiii lui.
Îi spun de atât timp <<Dică, vreau posesie, antrenează posesia. Faceţi static, static 30 de minute. Să vă duceţi la Hagi, uite ce antrenează Hagi>>.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
<<Păi, ce, nu mai aveţi încredere în mine?>>. Ce încredere să am dacă Hagi a zis că-i antrenează cu mingea până vomită? Luaţi mingea şi jucaţi fotbal, fotbal. Ne dăm noi că facem tactică, ce tactică?", a spus Gigi Becali pentru Prima Sport.
Finanţatorul FCSB a dat vina şi pe antrenamentele făcute de Nicolae Dică şi staff-ul său.
"Ai noştri nu au automatisme, nu există în capul lor, în creierul lor, că nu se antrenează. Le dau salarii, dar se duc la plimbare în Franţa, în Belgia, stau la tenis cu piciorul
Nu am văzut aşa ceva, fotbalişti care să uite fotbalul. Adică ăştia sunt oameni care nu mai ştiu fotbal, sunt unii pe care parcă i-am adunat de pe stradă şi i-am pus <<Hai, mă, jucaţi fotbal>>. E chestiune de antrenor, cum adică să uite jucătorul fotbalul? Noi am ales toată crema şi nu jucăm fotbal", a adăugat finanţatorul FCSB, Gigi Becali.
Plecarea lui Nicolae Dică de la FCSB a fost doar una dintre despărţirile anunţate azi în Superligă.
- Citește și
- Nu a dat curs ofertei FCSB-ului în urmă cu un an, dar ar dori să îi ia acum locul lui Dică: ”E clar că oricine vrea să antreneze acolo” | EXCLUSIV
- Prima reacţie a lui Becali după demisia lui Dică: "Dracii sunt de vină. Eu zic de trei luni că vreau posesie şi nimeni nu aude"
- Păreri împărţite după ce Eugen Neagoe i-a bătut obrazul lui Nicolae Dică: ”Pare că eşti cam nesimţit” / ”Poate avea nevoie la baie” | EXCLUSIV
- ”Gigi cred că arunca prosopul direct prin televizor dacă putea”. Basarab Panduru, analiză fabuloasă după înfrângerea FCSB-ului | VIDEO EXCLUSIV
Afla mai multe despre: fcsb, gigi becali, nicolae dica, antrenor fcsb, plecare nicolae dica