You are here:

De asta iubim fotbalul! În 2004, Union Berlin era la un pas de faliment. Metoda incredibilă prin care fanii au salvat clubul! O poveste care trebuie spusă

De asta iubim fotbalul! În 2004, Union Berlin era la un pas de faliment. Metoda incredibilă prin care fanii au salvat clubul! O poveste care trebuie spusăgalerie foto

Bundesliga

Comentarii

Union Berlin joacă în Bundesliga, după ce a promovat via playoff din liga secundă. Clubul a fost la un pas de faliment în urmă cu 16 ani, dar a fost salvat de fani.

Dirk Zingler, preşedintele clubului Union Berlin, vine primul la stadion în fiecare zi şi pleacă ultimul. O face pentru că se simte dator fanilor care în urmă cu 16 ani au salvat clubul de la faliment: ”Tot ceea ce facem de regulă, facem pentru ei. Pentru că tot ceea ce au făcut ei, este pentru noi”

Gruparea de pe An der Alten Forsterei Stadium adună peste 20 de mii de oameni la fiecare meci. Vorbim despre un stadion mic, de 22 de mii de locuri, dar care arată exploziv în zi de meci.

Die Eisernen, supranumele clubului berlinez, este mesajul prezent pe mai toate tricourile suporterilor, iar pasiunea cu care aceştia îşi susţin echipa este absolut remarcabilă. Şi vizibilă.

Povestea spune că în 2004, gruparea berlineză era în pragul falimentului. Union nu îşi permitea să achite 1.5 milione de euro pentru a putea începe sezonul 2004-2005 în fotbalul german. Abonaţii clubului berlinez au decis că nu e cazul să stea cu mâinile în sân. Dragostea pentru echipa lor a învins, indiferent de context, de condiţii, de dificultăţi. În Germania, oamenii primesc bani dacă donează sânge. A fost prima modalitate prin care fanii lui Union au decis că pot ajuta clubul.

Un serviciu public, util pentru sistemul sanitar german, dar în acelaşi timp util pentru clubul lor favorit. Peste 50 de mii de suporteri ai lui Union din toată ţara au trecut la donaţii de sânge. Au strâns o sumă importantă de bani care a atras promovarea evenimentului în Germania şi automat câţiva oameni de afaceri din Berlin care au decis să contribuie şi ei la campania suporterilor. Fanii au reuşit să strângă suma de 1.5 milioane de euro care a salvat Union Berlin de la faliment

15 ani mai târziu, Union Berlin a revenit în prima ligă din Germania, acolo unde suporterii care au sângerat pentru salvarea clubului lor de sulfet, retrăiesc, minut de minut, emoţiile unei competiţii unice.

Bundesliga revine la Telekom Sport, şi odată cu ea, şi Union Berlin. Vei putea să-i urmăreşti pe fanii care şi-au salvat cu propriul lor sânge echipa favorită de la faliment, weekend de weekend, pe canalele noastre.

Afla mai multe despre: union berlinbundesliga 

viewscnt
Articole similare