FCSB-ul a efectuat, astăzi, vizita medicală pentru noul sezon, însă francezul Malcom Edjouma (26 de ani) nu a fost prezent.
Mijlocaşul francez a ratat finalul sezonului trecut din cauza unor probleme medicale, iar multe voci au susţinut că aceasta ar fi intrat într-un conflict cu patronul Gigi Becali şi ar avea zilele numărate la club.
Malcom Edjouma a fost învoit
Luni, când francezul nu s-a prezentat la vizita medicală, mulţi s-au gândit că acesta ar putea fi ”exilat” în urma celor întâmplate recent, în ultimul sezon de Superligă.
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a ţinut să clarifice situaţia fotbalistului, înaintea formării altor păreri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Dacă vă întrebaţi de ce a lipsit Edjouma: a fost o urgenţă stomatologică şi vine mâine. A fost la dentist”, a declarat Mihai Stoica, luni, la conferinţa de presă în care a fost prezentat noul transfer al celor de la FCSB, Alexandru Băluţă.
- 1,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Malcom Edjouma, conform transfermarkt.de.
21 de jucători au fost prezenţi la vizita medicală
Iată lista celor 21 de jucători prezenţi la prima vizită medicală a FCSB-ului pentru sezonul 2023/2024: Alex Maxim, Andrei Vlad, Creţu, Ovidiu Popescu, Dawa, Haruţ, Luca Ciobanu, Matei Manolache, Ricardo Padurariu, Şut, George Gogescu, Băluţă, David Popa, Radaslavescu, Mihai Toma, Cordea, Laurenţiu Vlasceanu, Valentin Gheorghe, Matei Tanasă, Andrei Compagno, Luca Ilie.
Pe lista de absenţi au: Olaru, Coman, Târnovanu, Oct. Popescu, Pantea, Radunovic, care sunt încă la echipa naţională. Edjouma este absent fiind învoit, iar Panţîru a făcut vizita medicală în luna mai, anunţă sursele Orange Sport.
De asemenea, noul transfer - Siyabonga Ngezana îşi aşteaptă viza pentru a veni în România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: malcom edjouma, gigi becali. mihai stoica