You are here:

De ce Arabia Saudită a reuşit iar Qatar a eşuat la Cupa Mondială? Ionuţ Lupescu, fostul angajat al federaţiei saudite, vine cu explicaţii: "Acolo e diferenţa" | EXCLUSIV

De ce Arabia Saudită a reuşit iar Qatar a eşuat la Cupa Mondială? Ionuţ Lupescu, fostul angajat al federaţiei saudite, vine cu explicaţii: "Acolo e diferenţa" | EXCLUSIV

Cupa Mondială

Comentarii

Fostul director tehnic al federaţiei de fotbal din Arabia Saudită, Ionuţ Lupescu, a explicat primele rezultate ale naţionalelor din zona Golfului, la Cupa Mondială 2022.

Diferenţa dintre Arabia Saudită şi Qatar

Cupa Mondială Qatar 2022. Grupe, clasamente, program complet. Tot ce trebuie să ştii despre turneul final

Reprezentativa Argentinei a fost învinsă, marţi, cu scorul de 2-1, de selecţionata Arabiei Saudite, într-un meci din Grupa C a Cupei Mondiale din Qatar. A fost prima surpriză majoră a turneului şi una dintre cele mai mari din istoria ediţiilor. 

"Un an şi jumătate am lucrat (n.r. - la federaţia de fotbal din Arabia Saudită). Având în vedere arogranţa echipei Argentinei, mai ales în prima repriză, echipa Arabiei Saudite a făcut ce a ştiut cel mai bine. Au un antrenor (n.r. - Hervé Renard) care a pus accentul pe disciplină, ai nevoie şi de puţin noroc. 

Acest proces a început acum doi ani de zile, când antrenorul a semnat cu Arabia Saudită, a venit pandemia, nu s-a făcut nimic, dar marele avantaj acolo a fost că naţionala a fost prioritară, s-a întrerupt campionatul, s-au făcut turnee prin Europa. Iată că au avut şansa să câştige", a spus Ionuţ Lupescu la Orange Sport. 

Fostul director tehnic al federaţiei de fotbal din Arabia Saudită a vorbit şi despre diferenţa faţă de Qatar, care a eşuat lamentabil în primul meci de la Cupa Mondială, scor 0-2 cu Ecuador. 

"Diferenţa e că Arabia Saudită a jucat şi în calificări, într-o grupă cu Japonia şi Australia şi au ieşit pe primul loc, iar Qatar joacă doar meciuri amicale de trei ani de zile. Cel mai important e să joci pe miză, pe puncte. Qatarului i-au lipsit aceste lucruri. 

Campionatul Arabiei Saudite e superior celui din Qatar, probabil că e cel mai bun campionat din Asia, se bate cu cel din Japonia. Anul ăsta au voie cu opt străini în lot. Ei au o problemă că nu au jucători saudiţi care să joace în Europa. Totul e o euforie acum. Grupa se joacă. 

Ei au întrerupt campionatul cu aproape două luni înainte ca să se pregătească naţionala. Cred că a fost şi o teamă de Argentina şi ştiţi că şi nouă, românilor, atunci când ne e frică, jucăm foarte bine", a adăugat Ionuţ Lupescu

Lionel Messi VS Diego Maradona, prin ochii lui Ionuţ Lupescu

Fostul internaţional român l-a înfruntat pe Diego Maradona într-un meci al naţionalelor şi a făcut o comparaţie cu Lionel Messi, care e, probabil, în faţa ultimei şanse de a cuceri titlul mondial cu Argentina. 

"Messi e extraoardinar, dar e foarte retras, nu e comunicativ şi poate asta face diferenţa între el şi Maradona. Maradona nu doar că era vioara întâi pe teren, dar era şi pentru echipă, pentru presă, se implica foarte mult. Pe de altă parte, Messi a făcut la nivel de club o carieră extraoardină", a mai spus Ionuţ Lupescu. 

Afla mai multe despre: ionut lupescuarabia sauditaqatarcupa mondiala qatar 

viewscnt
Articole similare