You are here:

De ce are nevoie Farul Constanţa. Gheorghe Hagi a oferit răspunsul: ”Văd că vorbesc singur. Nu prea sunt ascultat”

De ce are nevoie Farul Constanţa. Gheorghe Hagi a oferit răspunsul: ”Văd că vorbesc singur. Nu prea sunt ascultat”

Fotbal intern

Comentarii

Gheorghe Hagi a vorbit după meciul CFR Cluj - Farul Constanţa, încheiat cu victoria ardelenilor, scor 1-0.

Astfel, Farul a rămas cu o singură victorie în play-off, 2-0 cu FC Argeş, în Trivale, venită în etapa a patra.

De atunci, au urmat trei eşecuri la rând, ultimul în Gruia, cu liderul din Liga 1, la finalul căruia Gheorghe Hagi a vorbit despre echipa sa, dar şi despre fotbalul românesc la general.

De ce are nevoie Farul Constanţa. Gheorghe Hagi a oferit răspunsul: ”Văd că vorbesc singur. Nu prea sunt ascultat”

Chestionat cu privire la ce mai are nevoie Farul Constanţa pentru a deveni o forţă a campionatului, ”Regele” a afirmat că de ”foarte mulţi bani”.

Exact de acest lucru a precizat că are nevoie şi tot fotbalul românesc, de oameni potenţi financiar.

De asemenea, Hagi a subliniat încă o dată importanţa jucătorilor tineri şi talentaţi din ţară, care pot ajunge într-o bună zi să evolueze la echipa naţională, dar a răbufnit la faptul că nu este ascultat atunci când atrage atenţia asupra acestor aspecte.

”(n.r. de ce mai are nevoie Farul) De bani foarte mulţi, de oameni cu bani. Cum are nevoie fotbalul românesc nevoie de bani, prima oară o conducere puternică, bani şi, după aceea, tehnic... aici mai discutăm. Poate eu sunt bun sau nu sunt, ne mai schimbă, mai vine altul.

Dar fotbalul românesc are nevoie de bani, de oameni puternici care să susţină sportul, pentru că sportul, nu uitaţi primul aspect şi cel mai important, e cel social. Al doilea e că fiecare club îşi propune să câştige, dar, în definitiv, orice club din România, divizia A, B, C, copii şi juniori au un singur obiectiv, acela de a descoperi cei mai buni jucători care să joace pentru România.

Deci Romania trebuie să investească în sport, în cultură şi sănătate, cele trei segmente sociale. Am zis-o, o mai zic, dar văd că vorbesc singur. Crede-mă, nu prea sunt ascultat”, a declarat Hagi, la conferinţa de presă ţinută la capătul jocului din Gruia.

Afla mai multe despre: hagifarul 

viewscnt
Articole similare