Patronul de la U Craiova 1948, Adrian Mititelu, a recunoscut cum a ajuns să se răzgândească în privinţa transferului lui Andrea Compagno la FCSB. Investiţia mare făcută până în acest moment a cântărit mult în negocierile cu Gigi Becali.
Cum s-a răzgândit Adrian Mititelu în privinţa transferului lui Andrea Compagno la FCSB
FCSB a fost în căutarea unor atacanţi de la începutul sezonului. După sosirea lui Bogdan Rusu, bucureştenii au negociat pentru Safranko, cel care a ajuns la Sepsi în cele din urmă.
În cele din urmă, al doilea transfer al unui atacant central a fost rezolvat. Favorit să devină titular la FCSB este Andrea Compagno, care face pasul de la U Craiova 1948 pentru 1.5 milioane de euro.
Gigi Becali a mai făcut o ofertă pentru italian în urmă cu câteva săptămâni, pentru o sumă considerabil mai mică, iar atunci propunerea a fost refuzată de Adrian Mititelu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, acum patronul lui U Craiova 1948 a recunoscut cum a ajuns să-l cedeze pe principalul marcator al echipei la FCSB.
Adrian Mititelu susţine că vrea să mai recupereze din investiţia de 12 milioane de euro pe care a făcut-o în utimii cinci ani, timp în care echipa a promovat până în Superligă.
"Există posibilitatea foarte mare ca Andrea Compagno să fie transferat la FCSB, dacă acele condiţii pe care le-am solicitat noi se vor îndeplini. Acum o săptămâna nu luam în calcul chestia asta.
Dacă solicitarea pe care noi am trimis-o către FCSB va fi acceptată, coroborat şi cu condiţia jucătorului....
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am hotărât să schimbăm politica. Eu am cheltuit peste 12 milioane de euro din 2017 până în prezent. Eu nu am banii domnului Becali, nu am nici banii domnului Rotaru", a declarat Adrian Mititelu pentru Orange Sport.
Astfel, mesajul lui Adrian Mititelu este că U Craiova 1948 va continua să vândă, dacă oferta va fi pe măsura pretenţiilor sale. De asemenea, au existat informaţii conform cărora Juan Bauza ar fi pe radarul FCSB.
Cine este Andrea Compagno, jucătorul transferat de FCSB
În vârstă de 26 de ani, Andrea Compagno s-a născut în Palermo, însă a început fotbalul în Catalania. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Due Torri, Pinerolo, SSD Argentina Arma, Borgosesia, Nourese şi Tre Fiore.
Andrea Compagno nu are nici măcar un meci în primele două ligi ale Italiei şi transferul la FC U Craiova a fost cel mai important din cariera sa.
Cu echipa din Bănie a semnat în vara lui 2020 şi de atunci Andrea Compagno a reuşit să impresioneze şi a intrat în grupul jucătorilor importanţi. În acest sezon, Compagno a reuşit 5 goluri în 6 meciuri şi este golgheter în Liga 1.
- Citește și
- După Campagno, FCSB negociază încă un transfer: ”Doamne ajută”. Ce jucător ar urma să vină
- ”Îmi spuneţi că am luat o sumă mare”. Adrian Mititelu, prima reacţie după ce Gigi Becali a anunţat transferul lui Andrea Compagno: ”Suntem înţeleşi”
- VIDEO | Nicolae Dică, senzaţional! Cum a trăit antrenorul FCSB-ului tragerea la sorţi pentru Conference League: ”Sincer? Am dormit la ora aia”
Afla mai multe despre: adrian mititelu, fcsb, u craiova 1948, transfer andrea compagno, gigi becali