You are here:

De ce n-a ajuns Conte la Real Madrid. Dezvăluiri ale unui fost preşedinte al "galacticilor"

De ce n-a ajuns Conte la Real Madrid. Dezvăluiri ale unui fost preşedinte al "galacticilor"
Comentarii

Ramon Calderon a surprins pe toată lumea. A explicat că nu rivalul său, Florentino Perez, este vinovat pentru că Antonio Conte nu a ajuns pe Santiago Bernabeu

Ramos Calderon şi Florentino Perez sunt rivali de mai bine de 15 ani. Primul a fost preşedintele lui Real Madrid între 2006 şi 2009, iar după ce a plecat nu a ezitat niciodată să îl critice vehement pe cel care i-a luat locul în fotoliul de şef pe Santiago Bernabeu. După ce Real nu a ajuns la un acord cu Antonio Conte, Calderon a surprins, pentru că a dat vina pe antrenorul italian pentru neconcretizarea negocierilor.

"A cerut un contract pe trei sezoane pentru el şi pentru un staff de cinci persoane. De asemenea, a solicitat mână liberă în privinţa transferurilor, adică atât a jucătorilor care sunt cumpăraţi, cât şi cei vânduţi. Ultima solicitare a fost inacceptabilă pentru Perez", a declarat Ramon Calderon pentru Radio BBC 5.

Fostul preşedinte s-a declarat mulţumit de ratarea negocierilor cu Antonio Conte. "E ca Mourinho, un antrenor defensiv, care foloseşte trei fundaşi centrali şi joacă pe contraatac. Acest stil nu este ceea ce vrem să vedem pe Bernabeu", a concluzionat fostul preşedinte al lui Real Madrid.

Afla mai multe despre: real madrid conte 

viewscnt
Articole similare