You are here:

De ce nu a rămas Octavian Popescu la Rapid şi Universitatea Craiova! ”Am stat 6 luni acolo, dar nu a vrut să dea bani pe mine!”

De ce nu a rămas Octavian Popescu la Rapid şi Universitatea Craiova! ”Am stat 6 luni acolo, dar nu a vrut să dea bani pe mine!”

FCSB

Comentarii

Octavian Popescu a reuşit să fie din nou decisiv pentru FCSB şi a a marcat golul de 3 puncte la ultima fază a meciului cu FC Voluntari.

FCSB încheie sezonul regulat pe locul 2, la 14 puncte de liderul CFR Cluj. După înjumătăţirea punctelor, diferenţa va fi de şapte puncte. Meciul a fost decis de eurogolul lui Octavian Popescu. 

La ultima fază a meciului, în minutul 90+3, FCSB a preferat să execute o lovitură liberă scurt. Mingea a fost pasată la Octavian Popescu, iar jucătorul FCSB-ului şi-a luat inima în dinţi, a făcut câţiva paşi şi a tras la poartă. Mingea a fost trimisă perfect de tânărul jucător, iar portarul lui FC Voluntari nu a avut nicio şansă. 

Octavian Popescu a trecut prin curtea celor de la Rapid şi Universitatea Craiova înainte de a semna cu FCSB, dar nu a ajuns la nicio înţelegere cu primele două cluburi menţionate.

 ”Am stat 6 luni acolo, dar nu a vrut să dea bani pe mine!”

”Am fost şi la Rapid şi îmi amintesc că am jucat un amical cu FC Voluntari. Domnul Pancu m-a apreciat foarte mult, dar nu am mai vrut eu să rămân la Rapid! Era Liga 3 şi mă vedeam mult mai sus.

Am plecat la Craiova. Am stat 6 luni acolo, dar nu a vrut să dea bani pe mine, aşa că am plecat. Eram împrumutat de la Regal. Asta a fost cu Craiova. A fost important că m-a văzut domnul Piţurcă, el m-a chemat la echipa mare a Craiovei şi i-a spus şi domnului Giovanni Becali despre mine.

Sincer, mi-a plăcut oraşul Craiova, dar nu mi-a plăcut contractul pe care mi l-au oferit cei de acolo. După aceea, destul de repede am ajuns la Steaua (FCSB)”, a declarat acesta, pentru Fanatik.

Octavian Popescu a marcat în acest sezon 7 goluri. 

Afla mai multe despre: fcsb-popescu-craiova-rapid 

viewscnt
Articole similare